International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Scene incredibile în Premier League: doi jucători de la Tottenham, gata de bătaie pe teren! Jose Mourinho: „Eu sunt de vină”

+8 Foto
Sursă foto: Captură Twitter @Football Daily

Articol de GSP.RO   —  marţi, 07 iulie 2020

PREMIER LEAGUE. La pauza meciului dintre Tottenham și Everton (1-0), Hugo Lloris (33 de ani, portar) și Heung-Min Son (27 de ani, atacant) au fost la un pas de bătăie, chiar pe drumul către vestiare. Căpitanul lui Spurs a fost nemulțumit de pasivitatea sud-coreeanului din finalul primului act.

A fost nevoia de intervenția colegilor pentru a fi despărțiți. La final, cei doi s-au îmbrățișat, semn că la vestiare s-au împăcat. „Ce s-a întâmplat între mine și Son face parte din fotbal. După meci am fost fericiți. Mă enervează faptul că uneori nu facem pressing așa cum ar trebui”, a declarat Lloris.

  • Sursă foto: Getty

Jose Mourinho, manager Tottenham: „E frumos ce s-a întâmplat”

Jose Mourinho a comentat incidentul, pentru Sky Sports, în stilul caracteristic: „Este frumos ce s-a întâmplat. E, probabil, consecința discuțiilor noastre. Dacă vreți să dați vina pe cineva după acest incident, eu sunt omul potrivit. Eu am fost critic cu jucătorii și le-am cerut să fie critici cu ei înșiși și să ceară mai mult de la colegi.

Le-am transmis că trebuie să pună presiune pe colegi, iar aceasta a fost situația de la finalul primei reprize. Son e un jucător de echipă, un băiat pe care toată lumea îl iubește, doar că Lloris a considerat că trebuia sa facă mai mult pentru echipă la capătul primului act”.

Tottenham a câștigat meciul cu Everton grație autogolului semnat de Michael Keane din minutul 24. În urma acestui rezultat, Spurs se clasează pe locul 8 în Premier League (48 de puncte), în vreme ce Everton ocupă poziția a 11-a (44 de puncte).


Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.