Liga 1

EXCLUSIV Planul Craiovei pentru derby-ul cu FCSB: „La final vom fi campioni!”

+13 Foto
Craiova este lider în Liga 1

Articol de Eduard Apostol  —  Tuesday, 07 July 2020

Pavel Badea, 53 de ani, președintele CS Universității Craiova, a mărturisit că nu se teme de CFR Cluj, de FCSB, de eventuale aranjamente sau de arbitri

În premieră pe locul 1 la finele unei etape, după ce CFR Cluj a monopolizat prima poziție a clasamentului începând cu 31 august 2019, oltenii chiar visează la titlu.

Fost component al echipei alb-albastre care a luat eventul în urmă cu trei decenii, mai exact în 1991, Pavel Badea a purtat banderola de căpitan la Craiova, a fost antrenor principal, iar acum, fostul mijlocaș este președintele Clubului Sportiv Universitatea Craiova, având o contribuție mare la promovarea echipei care azi a ajuns să se lupte la titlu în Liga 1.

CS UNIVERSITATEA CRAIOVA - FCSB. „Koljic ne va trage în sus”

  • „La Craiova este un proiect viabil, pe placul oltenilor și care a atras simpatia foarte multor români. Eu sunt naționalist, adică oltean, cred în titlul de campioană, chiar dacă în procente, acum, șanse avem 51 la sută noi, 49 la sută CFR Cluj. Procentul acela de 1% e volatil"
  • „CFR Cluj nu-mi inspiră teamă, e un disconfort, mai exact, fiindcă e o echipă puternică prin prisma antrenorului și a jucătorilor. Îmi plac Deac și Bordeianu. Dar Craiova are prima șansă în luptă și cred cu tărie, obiectiv, subiectiv, că va deveni noua campioană a României"
  • „Cea mai mare pierdere e că nu vom avea suporterii în arenă. Ar fi fost Vulcanul de pe Oblemenco, nu ieșea niciun adversar neînvins de acolo! Vă dați seama că ar fi venit 30.000 de oameni cu FCSB, cu CFR Cluj. Toate echipele din Liga 1 nu strâng pe etapă măcar jumătate, asta când au și meciuri tari"
  • „Craiova nu a făcut și nu va face niciodată aranjamente. Știu că Bucureștiul e la vreo 250 de kilometri depărtare, acolo se fac jocurile. Asta e impresia mea subiectivă, gândesc cu inima, nu vă fie cu supărare. Nu poți spune că am câștigat cu aranjamente, când am dat golul victoriei în Gruia în minutul 88, cu echipă bună și cu șansă"
  • „Nu mi-e teamă de arbitraje, se va juca doar pe teren. Oamenii urmăresc meciurile mai mult la TV după pandemie, cred că arbitrii sunt mai atenți acum la ceea ce fac la partidă decât înainte. Nu vrea nimeni să fie măscărit după meci!"
  • E un avantaj că jucăm cu FCSB și cu CFR Cluj acasă la noi. E bine, că ne-au cam încins la ei acasă... Eu merg pe 1 solist duminică. Koljic ne va trage în sus, cred că va face un meci mare. Trebuie să dăm gol, fără goluri fotbalul e ca nunta fără lăutari. Iar noi, oltenii, suntem oameni veseli”
  • „Va fi sărbătoare de nedescris la Craiova, dacă și când vom lua titlul. Oltenii știu să se bucure. Așa a fost când echipa de handbal feminin a luat Cupa EHF în urmă cu doi ani, așa a fost când și echipa de fotbal a câștigat Cupa României. Se va afla în toată Europa și-n lume dacă oltenii vor fi din nou campioni!".

Pavel Badea (stânga) a crescut și a jucat pentru Știința, a deținut diverse funcții în staff-ul tehnic și administrativ în Bănie, plus 8 prezențe și 2 goluri la națională

Echipa noastră încă nu e la potențial maxim, mai are posibilitatea de a crește, fiindcă sunt jucători foarte buni care nu sunt la capacitatea de top, pusă în slujba formației

Pavel Badea

15 punctea obținut Craiova în play-off, bifând 4 victorii după reluarea campionatului

Koljic a marcat 6 goluri în 12 etape de Liga 1 în actuala ediție, fiind multe luni accidentat

FOTO Cele mai interesante imagini din partida Gaz Metan - Craiova 1-2

Gaz Metan - CS Universitatea Craiova 1-2. VIDEO Cristiano Bergodi: „Jocul nu a mers așa cum ne-am dorit”

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.