Ennio Morricone, celebru compozitor de muzică de film, a fost timp de 82 de ani un mare suporter al Romei. Laureat cu Oscar abia în 2017, italianul a compus și imnul CM 1978.
Lumea cinematografiei a pierdut luni o mare legendă, așa cum AS Roma a rămas fără cel mai fidel tifoso. Ennio Morricone s-a stins la 91 de ani, lăsând în spate o moștenire de peste 500 de coloane sonore compuse pentru film, însă și o mare pasiune pentru sport. Celebrul compozitor italian a luat „microbul" giallorosso de la prietenul din copilărie, regizorul Sergio Leone, pentru care a creat, printre altele, muzica filmelor „Bunul, Răul și Urâtul" și „A fost odată în America". Iar gruparea capitolină nu l-a uitat, omagiindu-l cu un mesaj de adio: „Grazie per tutto, Mestro!
Meci cu Juve la nouă ani
Născut chiar în Cetatea Eternă, fiul unui trompetist de jazz, Ennio a mers prima oară să vadă echipa favorită la nouă ani, iar primul meci de care și-a amintit a fost acela urmărit, alături de tatăl său, pe Campo Testaccio (stadionul Romei până în 1940): pe 2 octombrie 1938, Roma - Juventus 1-0. Tot un duel cu bianconerii i-a rămas în memorie în septembrie 1993, o victorie cu 2-1 într-o partidă formidabilă, în care Roberto Baggio și Gianluca Vialli au ratat câte un penalty.
Samba sau bossa nova
Relația specială de iubire legată peste decenii cu AS Roma i-a adus și onoarea de a juriza cel mai bun „11" din istoria clubului, preferații lui Morricone fiind portarul Franco Tancredi, Falcao și Luigi Brunella, celebru fundaș al anilor '30 și '40.
„A fost cel mai bun dintre toți, doar știți bine". Cel mai bine a reflectat pasiunea sa pentru giallorossii într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului: „Roma a fost mereu o trupă de caracter internațional ancorată adânc într-o atmosferă sentimentală. O echipă deschisă care lasă mult loc imaginației. Îmi place o samba sau o bossa nova frumoasă, le găsesc potrivite unei formații strălucitoare. Tangoul mi se pare mai senzual".
Trebuia să compună imnul JO Iarnă 2026
Legătura cu sportul s-a făcut întâia oară în 1978, compunând imnul Mondialului din Argentina: „De fapt, n-a fost ideea mea. Firma pentru care lucram mi-a cerut să fac o piesă cu un cor. A fost mai mult o decizie comercială. Apoi voiau să compun un nou imn al echipei mele favorite, AS Roma. Am refuzat însă, le-am zis că cel pe care îl aveau era deja perfect".
La ultimul CM, a fost ultima dată când o piesă a lui Ennio a răsunat pe un stadion de fotbal. „Ecstasy of Gold", de pe coloana sonoră a peliculei „Bunul, Răul și Urâtul", a colorat deschiderea finalei Franța - Croația.
Recompensat abia în 2017 cu un Oscar (pentru muzica din The Hateful Eight, regizat de Tarantino), după cel onorific primit cu un deceniu mai devreme, trebuia să compună imnul Jocurilor Olimpice de Iarnă 2026 de la Milano și Cortina d'Ampezzo. „Maestrul" n-a mai apucat. Compozitorul a căzut zilele trecute și a suferit o fractură de femur, stingându-se apoi în spital.
Imnul Seriei A, înlocuit cu muzica din „A fost odată în America"!
În onoarea lui Morricone, fotbalul italian a anunțat o inițiativă omagială. Înaintea tuturor meciurilor din etapa a 31-a, de la mijlocul săptămânii, imnul Seriei A a fost înlocuit cu „Deborah's Theme", din coloana sonoră a celebrului film „A fost odată în America" din 1984, regizat de Sergio Leone.
70 de milioane de discuria vândut Morricone în șapte decenii cât a compus muzică. A compus coloana sonoră pentru 19 filme care au strâns fiecare peste 20 de milioane $ încasări
7 nominalizărila Oscar a primit compozitorul italian, prima în 1979 pentru Days of Heaven și ultima în 2016 pentru The Hateful Eight. A câștigat două statuete ale Academiei din California
{{text}}