Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Vânzarea lui Dinamo, la un pas de concretizare » Membru DDB: „Semnăm acum și în 30 de zile preluăm echipa”

Suporterii din „DDB” ar putea cumpăra clubul de la Ionuț Negoiță

Articol de GSP.RO   —  marţi, 07 iulie 2020

Andrei Gerea (51 de ani), membru al programului socios „DDB”, a vorbit despre stadiul negocierilor cu Ionuț Negoiță (46) pentru preluarea lui Dinamo. 

Gerea a precizat că următorul pas este semnarea unui memorandum care cuprinde clauzele de vânzare ale clubului. Din momentul semnării acestuia, preluarea clubului de către suporteri ar deveni doar o chestiune de timp. 

„Am pus pe hârtie un memorandum de înțelegere pe care i l-am înaintat domnului Negoiță. Acum trebuie să îl semnăm. Acesta cuprinde clauzele și pașii, am putea spune că punem un picior în club cu acest memorandum. Noi vom declanșa pe marginea lui un audit final care să ducă la achiziționarea clubului de către suporteri”, a spus Andrei Gerea în cadrul emisiunii „Digi Sport Special”.

„Eu sper ca mâine sau poimâine să semnăm acest memorandum. Din momentul în care îl semnăm, în 30 de zile putem deveni proprietari ai clubului. Odată cu semnarea acestuia, lucrurile vor fi mult mai clare și nu vor mai apărea tot felul de fantezii (n.red. posibili investitori străini) de genul acesta”, a adăugat acesta.


Dacă nu cumpără, DDB mai primește acțiuni

Conform spuselor lui Gerea, membru „Elite” al „DDB”, suporterii ar mai putea obține un procent însemnat din acțiunile clubului până la finalul lunii, în cazul în care nu vor ajunge la un acord cu patronul Ionuț Negoiță până atunci.

Probabil la 31 iulie se va concretiza operațiunea pentru alte 7.5% din acțiuni, dacă până atunci nu batem palma cu Ionuț Negoiță să achiziționăm tot”, a spus acesta.

20,06% dintre acțiunidețin suporterii lui Dinamo, parte a programului „DDB”


Singur, programul DDB ar putea aduce 1 milion pe an, iar încă pe atât din sponsorizări - Andrei Gerea, membru DDB

Match Preview. FCSB și Dinamo se întâlnesc în returul semifinalei Cupei României

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.