Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

EXCLUSIV Gabi Tamaș a negociat azi cu Dinamo, dar e dorit și de Craiova! Prima reacție a stoperului după tratative

Gabriel Tamaș a discutat cu reprezentanții lui Dinamo

Articol de Eduard Apostol   —  marți, 07 iulie 2020

Stoperul Gabriel Tamaș (36 de ani, liber de contract după aventura la Astra, a fost astăzi la hotelul Rin din București pentru negocieri cu Bogdan Bălănescu, directorul general al lui Dinamo.

Gabriel Tamaș este liber de contract după despărțirea de Astra și e curtat de mai multe formații din Liga 1. Cea mai insistentă pare Dinamo, care a și demarat negocierile. Fundașul central a discutat astăzi cu reprezentanții formației din Ștefan cel Mare și va da un răspuns până la finalul săptămânii. 

ȘI Craiova îl vrea pe Tamaș

Tamaș nu e încă decis. Acesta așteaptă să vadă ce se întâmplă cu preluarea clubului de către investitorii spanioli, având în vedere că este dorit insistent de reprezentanții lui Pablo Corcartero în România. Există posibilitatea să semneze și în condițiile în care clubul nu va fi vândut, în funcție de angajamentul propus de Negoiță. Tamaș e și pe placul fanilor din PCH. 


Tamaș mai este dorit și de CS Universitatea Craiova. Mihai Rotaru l-a dorit și în iarnă, alături de vetereanul Marius Constantin, de la Gaz Metan Mediaș. 

Tamaș dă răspunsul la finalul săptămânii

M-am întâlnit cu reprezentanții lui Dinamo din respect, fiindcă indiferent de unde ne-au dus drumurile vieții a rezistat respectul. Nu am ce să transmit acum fanilor dinamoviști. Momentan aș vrea să mă bucur de câteva zile de vacanță cu familia mea și să aloc timp celor dragi. Zilele următoare o să iau o decizie și în privința fotbalului

- Gabriel Tamaș, fundaș central

VIDEO. Adrian Mihalcea: "Nu mă uit pe clasament, nu știu pe ce loc suntem! Suntem niște proști"


Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.