Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB. Gigi Becali a anunțat noua componență a băncii tehnice: „Vintilă nu e păstor, nu poate gestiona turma”

Gigi Becali, finanțator FCSB

Articol de GSP.RO   —  marţi, 07 iulie 2020

Gigi Becali (62 de ani), finanțatorul FCSB, a prezentat schimbările care vor avea loc la nivelul băncii tehnice a echipei. Latifundiarul a anunțat venirile lui Thomas Neubert, preparator fizic, și Toni Petrea, antrenor principal. 

Becali a decis să îl schimbe pe Bogdan Argeș Vintilă din poziția de antrenor principal, fiind nemulțumit de parcursul echipei. Totuși, tehnicianul va rămâne la FCSB, însă pe o altă poziție: aceea de antrenor secund. Chiar și așa, acesta va sta pe banca echipei mâine, la returul semifinalei Cupei României cu Dinamo.

„Rămâne în club pe viață cu mine. El face ce zic eu. Rămâne în club dar nu e păstor, nu poate gestiona turma. Vintilă o să mai stea pe bancă doar cu Dinamo”, a dezvăluit Becali în cadrul emisiunii „Digi Sport Special”.

Gigi Becali: „Vor veni Petrea și Neubert”


Becali a confirmat sosirile lui Thomas Neubert și Toni Petrea, componenți ai staff-ului condus de Laurențiu Reghecampf atât la FCSB, cât și la Al-Wasl.

„Știu că vor veni și Toni Petrea și Neubert. Am vorbit și cu Pintilii, e posibil să fie și el pe un post. Nu știu dacă o să fie neapărat domnul Petrea (n.red. antrenor principal), poate să fie Pintilii”, a spus finanțatorul FCSB.

Întrebat despre o posibilă întoarcere a lui Laurențiu Reghecampf, Becali a spus că nu vrea să plătească sume mari pentru antrenori în acest moment. 

„Nu îmi permit acum să am un antrenor cu un salariu de 20.000. Nu vreau să îmi permit! Lui Neubert i-am făcut ofertă de 100.000 de euro pe an”, a declarat Becali.


FCSB - Dinamo, returul semifinalelor Cupei României, match preview

Citește mai multe știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.