Mathyas Neagu, juniorul U15 al celor de la Sampdoria, a fost invitat în această dimineață la GSP Live, alături de tatăl său. Cei doi au vorbit și despre perioada în care Mathyas activa în Academia lui Dinamo.
Ștefan, părintele lui Mathyas, a recunoscut în direct greșelile pe care le-a făcut în perioada în care fiul său era juniorul „câinilor”.
VIDEO „Țipam la el, îi făceam rău copilului”
„În România, părinții plătesc peste tot cantonamentele, asta e marea problemă. Nu mi se pare normal, pentru că atunci când bagi părintele în seamă intervin discuții: «Al meu joacă, al meu nu joacă». Părintele începe să mai facă și nebunii.
Eu recunosc, am fost un părinte «greu» pentru club. Am greșit. Dacă aș mai avea încă un băiat și aș lua-o de la început, nu aș mai face la fel. Poate am fost unul dintre cei mai dificili părinți de la Dinamo. Din dorința de a-i face bine copilului, probabil că îi făceam rău. Nu-mi dădeam seama când mă enervam. Țipam la el (n.r. la copil)”, a povestit tatăl lui Mathyas la GSP Live.
Mathyas Ștefan a mărturisit sentimentele care-l încercau în momentele când tatăl său punea presiune pe el: „Simțeam că nu mai jucam la fel, aveam un pic de panică, de teamă. Mi-era frică de greșeală. Antrenorul nu țipa, doar tata. Într-un fel mă și ajuta, pentru că nu mai făceam aceleași greșeli”.
Problema apărea după meci. Atunci începeau reproșurile. N-aveam ce să fac, aceasta era personalitatea mea. Nu din răutate o făceam. Îmi doream foarte mult de la el, știam că poate, și gândul meu era că nu oferă tot. Din cauza asta aveam acele reacții. Aș recomanda părinților să lase copiii în pace. Asta îmi spuneau și mie alții, dar nu înțelegeam
Neagu, tatăl lui Mathyas
2017este anul în care Mathyas Neagu a fost transferat de Sampdoria de la Dinamo
{{text}}