Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   FCSB - DINAMO

FCSB - DINAMO. EXCLUSIV // UPDATE Dinamo insistă și e convinsă că va câștiga locul în finala Cupei la „masa verde”! Vineri, memoriu la FRF! Care e asul din mânecă

Andrei Vlad a fost tituar în meciul tur cu Dinamo. Azi nu e nici pe bancă

Articol de Eduard Apostol   —  joi, 09 iulie 2020

FCSB și Dinamo a jucat miercuri returul semifinalei Cupei României, pierdut 0-1. Șefii „câinilor” au contestat dreptul de joc al lui Andrei Vlad (21 de ani) în meciul tur, câștigat de vicecampioni cu 3-0. Deși FRF spune că dinamoviștii nu vor avea câștig de cauză, șefii roș-albilor merg înainte și vor depune contestație vineri.

UPDATE 9 IULIE, ORA 17:50

Roș-albii vor depune vineri un memoriu la FRF pentru a împinge ”cazul Andrei Vlad” la Comisia de Disciplină ca să câștige prima manșă cu 3-0 și, astfel, biletele pentru finala Cupei.

Clubul din Ștefan cel Mare face referire la primul paragraf din articolul 30, din ROAF, unde se precizează: "Prezentele norme regulamentare se vor aplica cu precădereî în situația de necorelare sau de contradicție cu normele existente în Regulamentul Disciplinar privind această competiție". "Cu precădere, "cu prioritate" adică. Asta înseamnă că acest regulament e mai puternic decât cel "Disciplinar", mai ales că vorbim în această speță de o normă specială. Așteptăm ca acest caz să ajungă la Comisia de Disciplină, vom merge până la capăt", susțin roș-albii.


UPDATE 21:00

Federația s-a sesizat după materialul de pe GSP.ro. Cei de la FRF au transmis Gazetei că, în conformitate cu art. 2, punctul 2 din regulamentul disciplinar, când sunt două spețe care se bat cap în cap se aplică prevederile regulamentului disciplinar. Astfel, Dinamo nu are nici o șansă să câștige la „masa verde”, chiar dacă ROAF le-ar da dreptate „câinilor”. Vlad a fost folosit regulamentar în meciul tur.

„În cazul în care, cu privire la sancționarea persoanelor aflate sub incidența prezentului regulament există prevederi regulamentare contradictorii ori diferite în regulamentele FRF se vor aplica cu prioritate prevederile Regulamentului Disciplinar. În cazul în care nu există prevederi specifice în regulamentul disciplinar se vor aplica normele mai favorabile persoanei sancționate”

- Paragraful citat mai sus, din Regulament Disciplinar

ȘTIREA INIȚIALĂ


Există o contradicție între două regulamente FRF, ROAF (Regulamentul de organizare a activității fotbalistice) și cel disciplinar, în privința folosirii lui Andrei Vlad (FCSB) în meciul tur, pe 25 iunie.

Portarul Andrei Vlad a primit cartonașe galbene în faza „optimilor”, cu U Cluj, și în faza „sferturilor”, cu Hermannstadt. Regulamentul Disciplinar al FRF, prin articolul 40.2, prevede însă că avertismentele sunt anulate înainte de sferturile de finală. Astfel, la momentul meciului tur cu Dinamo, Vlad avea un singur cartonaș. 

În ROAF, momentul anulării cartonașelor galbene este înainte de optimile de finală. Acesta este și motivul pentru care dinamoviștii vor cere un punct oficial de vedere de la Felix Grigore, observatorul partidei dintre FCSB și Dinamo, care este și șeful departamentului competiții la FRF.

„Câinii” cer lămuriri de la FRF, dorind să afle care e regulamentul care contează și de ce există aceste discrepanțe.

Când se poate depune contestație

ROAF prevede că ar fi trebuit făcută o contestație înainte de jocul din tur, de pe 25 iunie, imediat când dinamoviștii au aflat că Vlad era titular. 

Există totuși un amendament pe care s-ar putea baza Dinamo, în sensul că departamentul de competiții al FRF ar putea să se autosesizeze în termen de la 60 de zile de la data meciului tur, fapt menționat în punctul 1 de la art. 25 din ROAF

În regulamentul disciplinar însă, se șterg cartonașele galbene înainte de „sferturi”. De aceea, Andrei Vlad ar fi avut drept de joc. Șefii lui Dinamo au cerut un punct de vedere oficial Federației.

„Cartonașele galbene sunt preluate în cadrul fazelor succesive ale aceleiaşi competiţii. Prin excepţie, avertismentele primite în prima fază a competiţiei/până în optimile de finală ale Cupei României nu vor mai fi preluate în jocurile de baraj/sferturile de finală ale Cupei Românei”

- Paragraf din Regulament Disciplinar

VIDEO. Procesul lui Adi Popa cu cei de la FCSB: „Mă judec pentru 52.500 de euro, vedem ce decid comisiile”

Citește și alte știri despre FCSB - Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.