Liga 1

Sebastian Colțescu bifează, în această seară, o performanță importantă pentru cariera sa: 300 de meciuri în prima ligă din România

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  vineri, 10 iulie 2020

CCA a decis să-l delege pe Sebastian Colțescu la primul meci al rundei a 8-a de play-off, dintre Botoșani și Astra. Partida va fi una specială pentru "centralul" de 43 de ani: cel de-al 300-lea său meci în prima ligă din România.

  • FC Botoșani și Astra se întâlnesc vineri, de la 20:30, în runda cu numărul 7 din play-off-ul Ligii 1. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe TV Telekom Sport 1, TV Digi Sport 1 și Look Plus.

De ocupație inginer, absolvent al Facultății de Electromagnetică, Sebastian a jucat fotbal înainte să devină "central". "Am jucat la Electroputere Craiova, cu Dănciulescu și cu Claudiu Răducanu. Eu eram mijlocaș la închidere, însă am simțit că n-aș fi atins un nivel bun. Așa că am devenit arbitru la 19 ani. Ca jucător de fotbal n-aș fi ajuns niciodată la treapta pe care am urcat cu arbitrajul. Însă nu cred că pot să fac 10 la sută pentru arbitraj din cât mi-a dat mie meseria asta! Am văzut aproape toată Europa gratis datorită acestui job", spune arbitrul din Bănie.

A uitat banii în vestiar

Colțescu a devenit arbitru în 1996, a promovat în Liga 1 după 3 ani, iar primul meci oficial în primul eșalon l-a primit în urmă cu 15 ani, pe 28 noiembrie 2003, partida dintre Oțelul Galați și Gloria Bistrița, 1-0. 

"Nici nu știam pe ce lume sunt. Am lăsat avantaj greșit la o fază și era să iasă gol pe contraatacul respectiv! Asistenți au fost Nica și Oniță, cei mai buni din România, și mi-au mai dat ei încredere. Am plecat de la Galați și abia la Brăila mi-am adus aminte că nu-mi luasem baremul, uitasem banii în vestiar. A oprit Nica mașina și ne-am întors la stadion. Era curățenie în vestiar, doar pe masa noastră erau numai plicuri rupte, că noi după ce scoatem banii din plicuri le rupem. Și sub mormanul de hârtii rămăsese plicul meu, intact, cu banii în el", își amintește Colțescu.

Cu meciul din această seară, Sebastian Colțescu își consolidează locul 3 în clasamentul all-time. Primii sunt doi dintre cei mai importanți arbitri pe care i-a avut fotbalul românesc, Alexandru Tudor (381 de meciuri), în prezent oficial al FCSB, responsabilul Academiei, și Cristian Balaj (341 de meciuri), președintele Agenției Naționale Anti-Doping din România.

1 singurDerby de România, FCSB-Dinamo, a arbitrat Sebastian Colțescu în carieră

Kovacs și Hațegan intră în Top 5

În cel mai scurt timp, cei mai buni arbitri români ai momentului, Istvan Kovacs și Ovidiu Hațegan, vor intra în Top 5 meciuri arbitrate all-time în prima ligă din România. În acest moment, Kovacs contorizează 264 și mai are nevoie de doar trei meciuri pentru a-l egala pe unul dintre cei mai mari cavaleri ai fluierului pe care i-a avut fotbalul românesc: Nicolae Rainea, apoi de încă un joc pentru a urca pe poziția 4, la egalitate cu Sorin Corpodean. Kovacs ar putea bifa această performanță chiar în actualul sezon. În schimb, Hațegan mai are de tras ca să intre în cei mai delegați cinci "centrali" din L1, acesta având nevoie de încă șapte meciuri.

16 ani, 7 luni și 13 zileau trecut de la debutul oficial al lui Sebastian Colțescu în Liga 1. A debutat pe 28 noiembrie 2003, la confruntarea Oțelul Galați - Gloria Bistrița 1-0

Echipele arbitrate cel mai des de Colțescu

  1. CFR Cluj 44
  2. FCSB 39
  3. Dinamo 34
  4. Astra 32
  5. Rapid 29

 Laurențiu Reghecampf intervine în scandalul momentului: „Steaua pentru mine este echipa mea de suflet”

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.