Liga 1

EXCLUSIV / UPDATE Ultimele detalii despre Riccardo Piscitelli » Situația portarului se clarifică sâmbătă

Piscitelli vrea să plece de la Dinamo

Articol de Eduard Apostol  —  vineri, 10 iulie 2020

DINAMO. Portarul italian Riccardo Piscitelli (26 de ani) își va decide mâine viitorul.

UPDATE, 21:00

Piscitelli a ajuns la un acord de principiu cu conducerea clubului. Până mâine dimineață, italianul fie va avea un nou contract propus, fie se va lua act de rezilierea înțelegerii actuale. 

Italianul a avut tot timpul restanțe financiare, a făcut memorii în zadar către conducători, care nu l-au băgat în seama. Cel mai probabil, următoarea destinație a lui Piscitelli va fi Italia, având în vedere că este dorit de echipe din primele două ligi. 

„Nu a fost niciun contact cu FCSB. Niciodată! Vreau doar respect”, a declarat Riccardo pentru Gazetă.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Jucătorii străini nu mai suportă incertitudinea de la Dinamo. Primul care face un pas spre despărțire este Riccardo Piscitelli. Pe lângă problemele de ordin financiar, portarul italian este nemulțumit și de statutul pe care îl are de la venirea lui Adrian Mihalcea. Acesta a pierdut lupta pentru postul de titular în fața lui Cătălin Straton (30 de ani). 

Piscitelli la FCSB?

Piscitelli a lipsit de la antrenamentul de astăzi al lui Dinamo, spre surpriza tuturor colegilor. „Din ce știm noi, este dorit de FCSB!”, au transmis dinamoviștii, contraziși însă chiar de portar. Mutarea ar avea sens. Formația lui Gigi Becali a rămas descoperită după despărțirea de Băldrădean și se bazează în acest moment doar pe goalkeeperi tineri: Andrei Vlad (21 de ani), Toma Niga (22 de ani) și Răzvan Udrea (18 ani).

450.000 de euroeste cota lui Riccardo Piscitelli conform transfermarkt.de

Încă o problemă pentru Dinamo

Inițiativa lui Piscitelli a fost scânteia din vestiarul „câinilor”. Conform surselor GSP.ro, mai mulți jucători străini vor să îi urmeze demersul, inclusiv cei care au contract pe termen lung cu formația din Ștefan cel Mare. 

Lucrurile depind în mare măsură de modul în care se vor finaliza negocierile dintre Ionuț Negoiță și investitorii spanioli care vor să preia formația. 

VIDEO. Florin Prunea, dezamăgit de prestația lui Dinamo: „M-am săturat! Meciul cu Poli Iași e o adevărată finală”

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.