Crește adrenalina, la fel și cotele de pe Betano! Atmosfera din Bănie fierbe în așteptarea derby-ului cu FCSB! Craiova este lider pentru prima dată de când a promovat, în urmă cu 6 ani, iar o victorie contra roș-albaștrilor i-ar duce pe “juveți” mai aproape de un titlu așteptat de 30 de ani de toată suflarea suporterilor olteni!
FCSB, coșmarul lui Bergodi și al Științei
Conform statisticilor, Universitatea Craiova este printre victimele preferate ale bucureștenilor, roș-albaștrii fiind echipa care le-a provocat cele mai mari probleme în duelurile directe.
De când a promovat în primul eșalon din România, Știința a disputat nu mai puțin de 20 de meciuri în compania actualei vicecampioane. Alb-albaștrii au pierdut 17 dintre acestea, obținând o singură victorie în urmă cu aproximativ doi ani, scor 2-1 pe stadionul “Ion Oblemenco”. Alte două partide s-au încheiat la egalitate: 0-0 și 1-1.
Nici actualul antrenor al Universității nu are amintiri plăcute contra FCSB-ului. Cristiano Bergodi a fost adversarul roș-albaștrilor în opt rânduri, reușind o singură victorie, scor 3-1, din postura de antrenor al ilfovenilor de la FC Voluntari, în startul sezonului regular 2019/20.
Cele trei partide disputate în actuala ediție de campionat între cele două tabere s-au încheiat cu victoria bucureștenilor, Craiova încasând nu mai puțin de șapte goluri de la FCSB. Dincolo, oltenii au marcat o singură dată, în ultima înfrângere, scor 4-1, în deplasare.
Totuși, Craiova pornește ca favorită mare a caselor de pariuri împotriva FCSB, postură neobișnuită în trecut. Universitatea a arătat o formă excelentă odată cu reluarea campionatului. Apărarea a fost mult mai solidă decât în anii precedenți, revenirea lui Koljic se simte din plin în ofensivă, iar Mihăilă și Cicâldău rămân cu motoarele turate la maximum.
UNIVERSITATEA CRAIOVA, FAVORITĂ ÎN DERBY CONFORM COTELOR BETANO!
Cicâldău și Coman, actorii principali
Știința scoate capul în față prin Alexandru Cicâldău, mijlocașul Craiovei aflându-se într-o formă de zile mari după reluarea campionatului. În cele patru partide de după pauza forțată, “Cic” a reușit să marcheze de două ori, oferind alte două pase decisive pentru Dan Nistor și atacantul bosniac, Elvir Koljic.
În tabăra cealaltă, “vioara întâi” este, fără îndoială, Florinel Coman, care se află la cel mai bun sezon al carierei de până acum. Atacantul în vârstă de 22 de ani a înscris nu mai puțin de 12 goluri, la egalitate cu omologul său din tabăra adversă, Alexandru Cicâldău, și a contribuit la alte 10 reușite pentru FCSB din postura de pasator decisiv.
COTE BETANO PE MARCATORI ÎN DERBY-UL ETAPEI
Andrei Ivan, accidentat pentru derby
Probleme pentru antrenorul Cristiano Bergodi, după ce atacantul formației alb-albastre, Andrei Ivan, s-a accidentat la antrenamentul de joi al echipei și nu va putea evolua împotriva FCSB-ului.
În schimb, Mihai Bălașa, s-a refăcut după accidentarea pe care a suferit-o înainte de meciul de etapa trecută contra celor de la Gaz Metan Mediaș, câștigat de Craiova, scor 2-1. Fundașul central își dorește să joace contra echipei care a renunțat la serviciile sale la începutul acestui sezon și va reveni în centrul apărării Științei alături de sârbul Uroš Ćosić.
Pariază pe Betano, unde pe lângă lupta la titlu din România, găsești o ofertă completă pe fotbal: peste 1,400 de pariuri pe fiecare meci, speciale, live, Cash Out și BetCombo, Misiuni cu premii speciale în fiecare weekend, precum și Streaming Live pe site-ul și aplicația Betano.
{{text}}