International   •   Campionate   •   REAL MADRID - ALAVES

REAL MADRID - ALAVES 2-0. Încă o victorie mare pentru Real Madrid și echipa lui Zidane e la 3 pași de titlu în La Liga! Cum arată clasamentul

+14 Foto
Real Madrid e lider în La Liga // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP.RO   —  sâmbătă, 11 iulie 2020

Real Madrid, liderul din Spania, a mai făcut un pas important spre titlul de campioană și a câștigat în fața lui Alaves, locul 17, scor 2-0.

Echipa lui Zidane este tot mai aproape de un nou trofeu în Spania. Madrielnii merg perfect de la reluarea campionatului și au ajuns la a opta victorie consecutivă.

Meciul cu Alaves a început spectaculos. În minutul 3, Joselu a trimis mingea în bară, din 6 metri, iar Casemiro a scos de pe linia porții șutul slab a lui Perez. Real Madrid a deschis scorul dintr-o lovitură de pedeapsă. În minutul 11, arbitrul Jesus Gil Manzano a dictat penalty după intervenția lui Ximo Navarro la Mendy, iar Karim Benzema a marcat fără emoții.

18 goluriare Benzema în La Liga, cu 3 mai puține ca Messi


După ce jucătorii lui Alaves au fost la un pas de autogol, Real Madrid a făcut 2-0 în minutul 50 și a stabilit scorul final. Benzema a scăpat spre poarta lui Alaves și i-a pasat lui Marcos Asensio, care a punctat din 6 metri. Golul a avut nevoie de validarea VAR, atacantul francez fiind într-o poziție suspectă de ofsaid.

Până la final, Real a mai avut două ocazii, prin Benzema și Rodrygo, în timp ce Alaves a mai ratat o dată prin Joselu.

După 35 de etape, Real Madrid este lider în Spania, cu 80 de puncte. Cu trei etape rămase de jucat, elevii lui Zidane au un avans de patru puncte față de Barcelona și avantajul meciurilor directe. 


Clasamentul din La Liga: 

Imagini tari de la Real Madrid - Alaves 2-0

VIDEO. „La Sampdoria ne duc ei la masă sau ne spun ce să mâncam, la Dinamo nu exista așa ceva”

Citește mai multe știri din La Liga: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.