Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA - FCSB

Cristiano Bergodi, optimist înainte de duelul cu FCSB: „Și cu CFR aveam un palmares la fel de prost”

Cristiano Bergodi, antrenorul Craiovei, spune că echipa lui va încerca să profite de punctele slabe ale celor de la FCSB: ”Băieții s-au pregătit bine fizic, tactic. Nu știu mental. Sunt emoții și trebuie gestionate pe teren”.

Articol de Aurelian Botezatu   —  sâmbătă, 11 iulie 2020

Cristiano Bergodi, antrenorul Craiovei, spune că echipa lui va încerca să profite de punctele slabe ale celor de la FCSB: ”Băieții s-au pregătit bine fizic, tactic. Nu știu mental. Sunt emoții și trebuie gestionate pe teren”.

Cristiano Bergodi nu știe dacă U Craiova va câștiga tot până la finalul play-off-ului, pentru a lua titlul: „Nu sunt magician. Însă îmi doresc. Suntem la mâna noastră, dar la fel și CFR, avem acest meci direct în ultima etapă. Practic, jucăm cu titlul pe masă. Presiune e și pe noi, și pe CFR în acest final de sezon. Pentru noi ar fi important să câștigăm un nou titlu". 

Tehnicianul italian a admis că are probleme de personal înaintea „șocului" cu FCSB, de mâine, însă n-a făcut nicio trimitere la un jucător anume, deși se știe că Andrei Ivan e incert. „Vom vedea cum alcătuim echipa, avem niște probleme, dar vom alinia un prim unsprezece bun", a comentat Bergodi. 

El și-ar dori un meci cât mai ușor cu bucureștenii, însă e conștient că „nu va fi ușor. Nu prea avem victorii cu ei și nici eu n-am rețeta viictoriilor cu FCSB. Fiecare meci e altfel. Când eram la Voluntari și i-am bătut, ei au jucat și cu rezerve. Le-am studiat punctele slabe, puncte forte, vom încerca să profităm. Băieții s-au pregătit bine, tactic, fizic, nu știu mental. Nu știu dacă au conștientizat că sunt pe primul loc. Sunt emoții și trebuie gestionate". 


Tehnicianul italian susține că el, personal, n-are „presiunea luptei la titlu, dar nu eu merg pe teren. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ". Și nu crede că statisticile sunt atât de importante: „Cu CFR aveam de asemenea un palmares prost în ultimii șase ani. Și uite că am reușit să câștigăm chiar la Cluj".

1 victorieare Craiova în ultimele 20 de meciuri cu FCSB. Un 2-1 înregistrat pe „Oblemenco" în 21 octombrie 2018

Citește mai multe știri despre Craiova:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.