Daniel Farke (43 de ani), managerul lui Norwich, a afirmat că echipa sa nu poate plăti 15 milioane de euro pe un jucător, atât cât a cerut Gigi Becali (62), patronul FCSB, pentru Dennis Man (21, extremă dreapta).
- Becali a negociat zilele trecute la „palat” cu reprezentații lui Norwich pentru transferul lui Man Premier League. Englezii au considerat exagerate pretențiile roș-albaștrilor
- „Eu am zis că fără 15 milioane de euro nu discut. Ei au zis «Domnule, la ce joacă el la ora asta nu merită banii ăştia!». Am spus că dacă nu asta e suma, nu mai are rost să discutăm. Mi-au zis că, la ce joacă el, e de 5 milioane lire. (n.r. 5,6 milioane euro)”, a zis Becali - detalii, AICI
„Dacă cineva spune în public că vom plăti 10 sau 15 milioane, bani pe care i-am cheltuit într-un sezon întreg de Premier League, nu i-aş acorda prea multă atenţie. Nu vom face vreo nebunie. Cel mai important e să ne păstrăm jucătorii pe care îi avem.
Nu vom vinde 20 de jucători ca să cumpărăm alți 20. Filosofia noastră este aceea de a nu comenta numele sau afacerile potențiale până când acestea nu se fac. Atunci când cineva vorbește public despre asta, înseamnă că sunt alte motive în joc.
În această afacere există întotdeauna oameni cărora le place să vorbească. Cu toții suntem tentați să cheltuim bani, dar nu e realist să cheltuim de 10-15 ori mai mult decât am făcut-o în Premier League. Nu mă aștept să cheltuim mai mult decât veniturile noastre. Nu vom risca”, a declarat Farke pentru publicația PinkUn.
Norwich, prima retrogradată din Premier League
Norwich, formația care l-a vrut pe Man, a pierdut cu West Ham, scor 0-4, și e prima retrogradată din această ediție de Premier League.
Norwich a pierdut toate meciurile de la reluarea competiției după pauza provocată de coronavirus și e retrogradată cu 3 etape înainte de finalul sezonului.
{{text}}