International   •   Campionate   •   ITALIA

JUVENTUS - ATALANTA 2-2 // VIDEO + FOTO Meci spectaculos la Torino! „Dubla” din penalty a lui Ronaldo salvează gazdele de la eșec

Cristiano Ronaldo a punctat de două ori în Juventus - Atalanta, de fiecare dată din penalty // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP.RO   —  duminică, 12 iulie 2020

Juventus și Atalanta au remizat la Torino, scor 2-2, în derby-ul etapei 32 din Serie A.

Meciul se anunța a fi spectaculos și nu a dezamăgit câtuși de puțin. Atalanta, echipa-spectacol din Italia, ar fi urcat pe locul 2 cu o victorie și s-ar fi apropiat la doar 6 puncte de „Bătrâna doamnă”. Însă nu a fost să fie.

Deși a condus de două ori, echipa din Bergamo s-a văzut egalată de fiecare dată. Scorul a fost deschis de oaspeți în minutul 16, prin Duvan Zapata, care a înscris după un 1-2 rafinat cu „Papu” Gomez la marginea careului.

Juventus a egalat la 10 minute de la reluarea partidei, prin Cristiano Ronaldo, care a punctat din penalty după un șut puternic. 25 de minute mai târziu, Atalanta a trecut din nou în avantaj, prin Malinovsky, care a trimis un șut puternic de la 15 metri.


Rezultatul final a fost stabilit de Cristiano Ronaldo, din penalty, care a șutat pe același colț. Și de această dată portarul Gollini a ghicit colțul, însă nu a putut interveni.

28 de goluria marcat Cristiano Ronaldo în acest sezon de Serie A. Golgheterul campionatului rămâne însă Ciro Immobile, Lazio, cu 29 de reușite

Cu acest rezultat, Juventus își păstrează un avans de 8 puncte în fruntea clasamentului față de Lazio, în timp ce Atalanta este la 9 puncte în urmă. Cu 6 etape înainte de final, torinezii par favoriți categorici la câștigarea unui nou titlu în Serie A, în timp ce Atalanta ar putea deveni noua vicecampioana a Italiei.

Juventus - Atalanta 2-2


Rezumat Juventus - Atalanta 2-2

Citește mai multe știri despre Serie A:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.