Fotbal   •   Liga 2   •   AFACERE

VIDEO Povestea fabricii de bere a lui Matei Lucescu: „De când am deschis, bunicul vine și bea bere pe terasă”

Povestea fabricii de bere a lui Matei Lucescu

Articol de Vlad Nedelea, Alexandru Grigore   —  luni, 13 iulie 2020

Familia Lucescu s-a implicat recent într-o afacere nouă. Matei Lucescu, fiul lui Răzvan, a readus la viață un brand important al țării, Grivița. Produce bere artizanală, iar la degustări vine inclusiv seniorul Mircea Lucescu. N-a putut petrece la aniversarea de un an, dar speră să o facă alături de Rapid, la promovarea în Liga 1.

Grivița, atunci și acum

Brandul de bere Grivița, activ în perioada comunistă și în anii ’90, a revenit anul trecut pe piaţa din România. Iar investiția aparține familiei Lucescu, prin Matei Lucescu. La un an de la deschidere, în ciuda perioadei dificile, Matei se declară mulțumit de feedback. "Am aniversat un an pe 19 iunie, voiam să facem o petrecere, dar nu s-a putut. A fost un an lung, cu multe ore petrecute la fabrică, dar per total frumos".


„În familia mea se bea de obicei vin. Dar de când am deschis fabrica, bunicul meu vine seara și bea bere pe terasă” 



- Matei Lucescu

Un festival i-a dat "pofta de bere"

Pandemia i-a afectat afacerea. „Înainte, peste 80% din vânzările noastre erau din HoReCa. Ne-am repliat și ne-am mutat în online. Am vândut mult pe social media și am rezistat”, spune Matei. Care explică apoi cum a pornit ideea afacerii: "Am fost cu soția la un festival de bere, primul din România. Ne-a plăcut mult atmosfera. Ne-am interesat ce înseamnă să ai o fabrică. Am făcut niște cursuri de bere în Anglia. Avem și un maestru berar. E bine să știi despre ce e vorba când te apuci de un business".

Istorie și bere roz


A studiat berea, a căutat în istorie și a ajuns la o concluzie. Trebuie să se numească "Grivița" și trebuie să fie ceva special, artizanal, altfel decât ce e pe piață: "E o zonă încărcată istoric, nu avea cum să se numească altfel. Și în spate e fosta fabrică de țigarete. Toată zona e plină de istorie. Nu-mi imaginam alt nume", detaliază Matei, care a vorbit și despre partea de producție: "Avem 5 sortimente diferite de bere. Am vrut să arătăm oamenilor că există diversitate. Am avut chiar și o bere roz, care includea floare de hibiscus, pentru a avea acea culoare roz. Mi-a plăcut mult să experimentăm, iar oamenii apreciază asta".

„Rapidul e parte din familia mea”

Mircea și Răzvan Lucescu nu ezită să treacă pe la fabrica lui Matei atunci când au timp. Lucescu senior e fan al berii blonde: "Tatăl și bunicul meu sunt entuziasmați de fabrica noastră. Bunicul gustă toate sortimentele noi. Mereu îmi cere. Îi place berea blondă, clasică. E preferata lui". 

Pentru Matei, Rapidul reprezintă ceva aparte și speră ca echipa să revină în elita fotbalului românesc. Iar petrecerea de promovare să fie "udată" în stil nemțesc, cu multă bere: "Rapidul a rămas o parte din familia mea. Sper să revină în Liga 1, să revină pe noul stadion. În perioada asta e mai complicat cu petrecerile cu bere. Mi-aș dori să sărbătorească cu o bere făcută de noi dacă e posibil". 

1400de sticle de bere pe oră se îmbuteliază la Fabrica Grivița

1 milion de euroar fi investiția totală făcută de Matei Lucescu

„Mi se pare fascinant că poți avea o varietate incredibilă de bere din doar 4 ingrediente, schimbând doar proporțiile. Poți descoperi niște gusturi la care nu te aștepți. E un domeniu atât de vast”

Citește și alte știri despre Rapid: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.