Sporturi   •   Baschet   •   NBA

Russell Westbrook, unul dintre cei mai importanți jucători din NBA, a fost confirmat cu Covid-19: „Vă rog, luați virusul în serios! Purtați mască”

Russell Westbrook, confirmat cu Covid-19

Articol de GSP.RO   —  luni, 13 iulie 2020

Baschetbalistul Russell Westbrook (31 de ani), starul lui Houston Rockets, a fost testat pozitiv pentru Covid-19. 

Westbrook, MVP-ul din 2017, se pregătea să meargă în Orlando, locul ales de oficialii NBA pentru finalizarea sezonului. Participarea lui la partidele de debut este acum incertă. Meciurile oficiale vor începe pe 30 iulie, iar Houston începe cu două meciuri dificile, contra celor de la Dallas și Milwaukee.

Russell Westbrook: „Purtați mască!”

„Am fost testat pozitiv pentru Covid-19, chiar înainte de plecarea mea spre Orlando. Mă simt bine în acest moment, sunt în carantină și abia aștept să mă alătur colegilor, imediat ce mă vindec. Vă mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-ați oferit în această perioadă. Vă rog, luați acest virus în serios. Aveți grijă! Purtați mască!”, a scris Westbrook pe Instagram.


Westbrook, star în NBA

Westbrook este unul dintre cei mai spectaculoși baschetbaliști ai ultimului deceniu. Printre performanțele sale se numără și un sezon terminat cu medie de triple-double (cel puțin 10 puncte, 10 pase decisive și 10 recuperări pe meci).

38.510.000 $este salariul anual al lui Russell Westbrook

VIDEO Cele mai bune momente ale lui Westbrook din acest sezon


Citește și alte știri despre coronavirus:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.