Dan Petrescu, 52 de ani, tehnicianul lui CFR Cluj, a avut un discurs de-a dreptul incendiar după victoria cu Gaz Metan, scor 2-0: a acuzat din nou jocuri de culise în Liga 1!
Dan Petrescu susține că CFR Cluj e cea mai dezavantajată echipă din play-off și acuză rivala CS Universitatea Craiova că ar beneficia de arbitraje favorabile.
Dan Petrescu: „Toată țara vede cine trebuie să ia campionatul!”
„Toată țara vede cine trebuie să ia campionatul. Cum e posibil ca Bîrsan să arbitreze cel mai tare meci al etapei? Pe mine m-a arbitrat de două ori Chivulete în play-off și m-a făcut praf de două ori. Azi am avut încă două penalty-uri neprimite și au fost și alte faze dubioase.
Vreau să fim lăsați în pace de arbitri, dar nu suntem lăsați în pace! Am zis să tac, dar nu pot să tac. De departe, vă pot arăta cine e cea mai dezavantajată echipă din acest play-off. Cei de la Comisii vor decide ce e mai bine pentru Craiova. Dacă cei de la Craiova vor fi arbitrați așa, e imposibil să nu bată la Giurgiu și Botoșani! FCSB a avut două penalty-uri nedate cu Craiova, e posibil așa ceva? Nu ne vor campioni pentru că s-au plictisit de CFR Cluj!
Eu nu mă aștept ca cei de la Craiova să se mai împiedice, sunt foarte puternici din toate punctele de vedere. Avem un meci extraordinar de greu cu FCSB, unde noi nu prea am câștigat deloc. Cei de la FCSB vor evolua cu echipa cea mai bună echipă și vor dori să câștige”, a declarat Dan Petrescu, la Look Sport.
„Ştiam că nu vom avea un meci uşor, cu toate că le-au lipsit foarte mulţi jucători. Aţi văzut ce înseamnă să vrei şi să poţi să alergi, chiar ne-au pus probleme. E bine că am reuşit să marcăm, după care s-a văzut o linişte în jocul nostru. Am ţinut mai mult mingea. Sunt importante cele 3 puncte, pentru că simţeam o presiune destul de mare. În momentul când vom pierde puncte, ne vom îndepărta tot mai mult de Craiova.
Am avut 4 puncte avans după pandemie, nu am ştiut să gestionăm bine situaţia şi uitaţi unde s-a ajuns. Se vede o viteză în minus, pentru că nu e uşor să stai două luni acasă. Şi fără spectatori nu e la fel. Oricât te-ai concentra, oricât vrei, câteodată ai impresia că e meci amical.
Totul depinde de noi, pentru că dacă vom câştiga toate meciurile, vom termina pe primul loc. E bine că încă depindem de noi şi sperăm să ajungem până la ultimul joc cu ei, iar acolo va fi care pe care”
Ciprian Deac, CFR
„Mă aşteptam la un meci foarte greu cu Gaz Metan, dar, după ce am înscris, jocul a curs foarte bine. Am avut puţine emoţii până la final. A fost o perioadă foarte grea, de mult n-am mai trecut prin asta. După ce am pierdut cu Craiova, am căzut psihic, apoi a venit meciul de la Giurgiu şi am fost egalaţi pe final”
Adrian Păun, CFR
{{text}}