Helmut Duckadam, fostul președinte de imagine de la FCSB, i-a dat replica lui Gigi Becali, care a spus că fostul portar a luat 300.000 de euro în 10 ani și a fost în mai multe deplasări cu echipa.
„Vreau să îl informez pe domnul Becali că la mine în familie nu se acceptă minciuna! Și că subalternii dânsului l-au informat greşit. Am făcut acele deplasări pentru că am reprezentat clubul. Eu cred că banii i-am meritat cu vârf şi îndesat, chiar dacă unii din colaboratorii dânsului nu au fost de acord. Vreau să îi informez pe colaboratorii care i-au dat acea listă că eu din 2003 sunt rezident american cu acte în regulă. Nu am venit la FCSB ca să fac deplasări. Le-am făcut pe la echipa naţională.
Cei din jurul dânsului, „prietenii mei” de lângă dânsul, îl mai informează! Eu nu ma dezic de echipă. A fost o perioadă bună din viaţa mea, un episod din viaţa mea. Nu mă dezic de nimic”, a declarat Duckadam la AntenaSport.
{{text}}