International   •   Campionate   •   ANGLIA

Scor HALUCINANT în Anglia » Echipa rămasă în obiectiv, mătrășită în 45 de minute + un internațional român implicat

+5 Foto
Wigan - Hull City. foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP.RO   —  marţi, 14 iulie 2020

Wigan - Hull City, o partidă din etapa a 44-a din Championship, a avut parte de o desfășurare halucinantă. Gazdele de la mijlocul clasamentului s-au impus cu 8-0 (după ce au condus încă de la pauză cu un neverosimil 7-0), în fața unei echipe care avea nevoie disperată de puncte în lupta pentru evitarea retrogradării. 

Înaintea acestui meci, Wigan avea cel mai slab atac din Championship, cu doar 46 de goluri înscrise. Statistica se va îmbunătăți considerabil după partida de pe „DW Stadium”, una în care Wigan a înscris de opt ori în 90 de minute!

Gazdele au deschis scorul în minutul 2, prin Naismith. Deși scorul era încă 1-0 în minutul 27, s-a mai înscris de șase ori până la pauză. Moore și Dowell, cu câte o „dublă”, și Joe Williams au conturat una dintre cele mai rușinoase prime reprize din istoria lui Hull. După pauză, Dowell a mai înscris o dată.  

Prestația jalnică a lui Hull City e de neînțeles având în vedere situația complicată din clasament. Cu 4 etape înainte de final, „tigrii” sunt pe primul loc retrogradabil și aveau nevoie disperată de puncte pentru a ieși din zona roșie.


1.80era cota oferită de agențiile de pariuri pentru o victorie a lui Wigan

  • foto: Guliver/Getty Images

Alexandru Dobre a debutat în Championship


De menționat că pe banca lui Wigan s-a aflat și mijlocașul român Mihai Alexandru Dobre (21 de ani), împrumutat la începutul actualului sezon de la Bournemouth. Acesta a fost introdus pe teren în minutul 78, bifând primele minute ale carierei în Championship. 

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.