De când s-a implicat financiar la CFR Cluj, în urmă cu trei ani, finanțatorul Neluț Varga a ținut prima ședință cu jucătorii, încercând un discurs motivator în fața echipei înaintea meciului cu Gaz Metan.
Tensiunea este pe roșu-violet în Gruia. Pierderea fotoliului de lider al României, spectrul pierderii campionatului și al accesului în preliminariile Ligii Campionilor, marile mize financiare, au dinamitat atmosfera la club.
Duminică, în preziua meciului cu Gaz Metan (2-0), jucătorii au fost convocați la o întâlnire cu finanțatorul Neluțu Varga, pentru prima dată în ultimii 3 ani, de când acesta a preluat frâiele financiare ale clubului. Un patron extrem de discret, care chiar evită să apară până și în fotografii alături de echipă. De obicei, acesta mai venea la meciuri, chiar și acum, după pandemie, dar stătea la lojă. Nu se întâlnea cu jucătorii decât la banchetul de final de sezon.
Neluțu Varga, discuție cu jucătorii de la CFR
La discuția respectivă nu a mai participat nimeni din conducere, iar Varga le-ar fi transmis jucătorilor că „trebuie să luptăm mai mult ca niciodată pentru acest titlu. Suntem singuri împotriva tuturor! Am semnale din toate mediile că nimeni nu ne mai vrea campioni, că s-au săturat să tot câștigăm noi titlul, așa că trebuie să strângem rândurile, să fim uniți". În același speech, finanțatorul le-a cerut jucătorilor „să nu ne mai spălăm rufele prin presă, să nu mai dăm informații despre restanțe sau alte probleme financiare. Să le rezolvăm aici, între noi, nu prin ziare”. A doua zi, CFR avea să învingă Gaz Metan și să se apropie iar la un punct de U Craiova.
N-au încasat încă nicio primă din campionat
Deși sezonul se apropie de final, fotbaliștii de la CFR Cluj nu au încasat încă nicio primă de victorie din partidele de Liga 1. Pe 25 iunie, când clubul a achitat 700.000 de euro, au fost plătite doar 90% din datoriile din cupele europene. Pe 25 iulie ar urma să se dea salariul pe luna iunie și o fracție din cel pe mai, dar și acele bonusuri pentru succesele din campionatul intern. Prima de victorie este de 1.000 de euro, dar pentru partidele cu FCSB și cu U Craiova acestea au fost mereu dublate.
19victorii are CFR în acest sezon, 15 în campionatul regulat și 4 în play-off
{{text}}