Italianul Giovanni Guidetti, unul dintre cei mai buni antrenori din lume, a pus ochii pe Alexia Căruțașu la Mondialul sub 18 ani din Egipt și a luat-o în Turcia. Alexia este în top 5 cele mai valoroase voleibaliste la categoria sa de vârstă
Voleiul văzut prin ochii Alexiei Căruțașu, o puștoaică de 17 ani, care te privește însă de sus, de la înălțimea celor 1,88 metri. Slabă, uscațivă, te întrebi de unde atâta forță la ea ca să lovească puternic mingea de volei? Are însă genă de mare campioană. Părinții ei au jucat baschet la cel mai înalt nivel. Virgil Căruțașu a fost campion cu Asesoft Ploiești, iar mama sa, Andreea Căruțașu, a jucat și ea sub panou, în prima ligă, la ACRO, Olimpia și Sportul Studențesc.
Crescută de bunicul ei
Alexia s-a îndrăgostit însă de volei, și nu de baschet. Bunicul ei, Sandu Kapelovies, a luat-o la clubul său, Spike București.
„La 7 ani a început antrenamentele. A avut calitățile tatălui ei, l-a moștenit și la înălțime, are palmele mari, și asta a ajutat-o. Dar copilul ăsta a muncit, a muncit mult", spune Sandu Kapelovies. "În șase ani cât a stat la mine la club, nu a lipsit o dată de la antrenamente! Învăța la Liceul «Eugen Lovinescu», era aproape de casa noastră. Mergeam și o luam, mânca și direct la antrenament. Seara o duceam acasă cu mașina. Adormea în mașină, de multe ori", a adăugat Kapelovies.
„Bunicul meu m-a învățat în volei tot ceea ce a știut el. Mă bucur că l-am avut lângă mine și-i mulțumesc pentru tot. Datorită lui sunt ceea ce sunt azi", spune Alexia Căruțașu.
VIDEO. Povestea Alexiei Căruțașu
Campioană cu CSM, a debutat în Ligă
La 15 ani, Alexia a cucerit primul său titlu de campioană, la senioare, cu CSM București. În același an, 2018, avea să debuteze și în Liga Campionilor. Adevărata valoare și-a arătat-o însă la echipa naționale de junioare, la categoria ei de vârstă. Într-o generație foarte bună, Alexia a ocupat cu România locul 5 la Europeanul sub 17 ani din Bulgaria 2019, „
tricolorele" reușind să se califice la Mondialul sub 18 ani. Acolo, la turneul final din Egipt 2019, Alexia a strălucit din nou, iar România s-a clasat pe un excelent loc 6! "A fost o perioadă foarte frumoasă din viața mea. Am trăit acele meciuri la intensitate maximă, ne-am bucurat pentru fiecare punct. Am reușit ceva ceea ce nu se mai reușise în voleiul românesc de mult timp", spune Alexia.
Sub lupa lui Guidetti
La Mondialul sub 18 ani, de lângă Piramide, România a învins Argentina, Belarus, Peru, dar și Turcia. Italianul Giovanni Guidetti, antrenorul de la Vakifbank Istanbul și de la naționala Turciei, a pus ochii pe româncă. "O vreau la echipă!", a spus el. Și câteva luni mai târziu, Alexia Căruțașu pleca împreună cu toată familia în Turcia.
Mingea de volei o ascultă cuminte întotdeauna pe puștoaica din București FOTO Raed Krishan
„Woow, nu mi-a venit să cred! În Turcia, într-unul dintre cele mai tari campionate din lume, la campioana Europei? Parcă visam. Era mai mult decât îmi închipuiam", își aduce aminte Alexia. Campioană mondială, sârboaica Milena Rasici, cu 11 ani mai în vârstă, una dintre jucătoarele de bază de la Vakifbank, a luat-o sub aripa ei.
„A fost foarte drăguță cu mine. Vorbea mult, mă încuraja. De altfel, toate fetele m-au primit bine. Eram cea mai tânără din echipă", spune puștoaica din România. Și ședințele cu Guidetti erau o plăcere. "E un antrenor unic, nu degeaba are atâtea rezultate. Mi-a dat încredere, mă încuraja în permanență, îmi arăta ce trebuie să fac".
Trimisă la Yeșilyurt
E greu însă să joci la campioana Europei când ai doar 16 ani. Guidetti a trimis-o la o altă echipă din Istanbul, un fel de pepinieră a celor de la Vakifbank.
„Eu cu alte patru jucătoare, plus antrenorul secund, am ajuns la Yeșilyurt. M-a ajutat mult, aici am fost titulară, am jucat mult și încrederea mea a crescut", spune Alexia. Echipa a terminat pe locul 5, imediat după forțele Vakifbank, Eczacibași, Fenerbahce, Galatasaray.
„Și în acest sezon voi juca tot la Yeșilyurt. Eu cred că e bine, am timp să ajung și la Vakifbank, în curând", e plină de optimism Alexia. Aici și-a făcut și prietene. Colegele de echipă turcoaicele Gulubay Buket și Derya Cebecioglu o ajută mult. Ghid prin Istanbul, dar și la limba turcă. Dar fiind cea mai mică din echipă, recunoaște că toată lumea o cam "cocoloșește". "Ooo, e foarte greu să vorbești turcește. Mi se pare că mă înec când vorbesc, dar ușor-ușor progresez", mărturisește românca.
O oră cu metroul și autobuzul
Într-un oraș cu 15 milioane de locuitori, Alexia spune că se simte ca peștele în apă. „Îmi place forfota lui, gălăgia, e un oraș încărcat de istorie. Am vizitat multe locuri împreună cu familia, dar încă mai am multe lucruri de văzut", spune jucătoarea de volei. Când e vorba de aglomerația din trafic, nu mai are aceeași părere. "E infernal. Noroc că eu la antrenament merg cu metroul și apoi cu autobuzul, foarte puțin. Mai merg cu câte o colegă, cu mașina, dar metroul rămâne de bază. Fac cam o oră", spune Alexia.
Când are antrenament dimineața de la ora 8:30, trebuie să se trezească la 6:00. „Îmi e frică să nu întârzii. Am făcut-o o dată, la Vakifbank, și cred că eram roșie ca un mac de rușine. Nu mai vreau să trăiesc acel sentiment".
Joc volei de bucurie, de plăcere. Această bucurie cred că va exista întotdeauna. Când faci ceva de plăcere, cred că acel lucru îl faci foarte bine
Alexia Căruțașu
Școală în limba turcă
Alexia merge și la școală în Turcia. Este în clasa a 11-a la un liceu cu profil sportiv, acolo unde învață majoritatea voleibalistelor din naționalele de junioare și tineret ale Turciei.
„Se pune foarte mare accent pe sport. Anul trecut am ieșit campioane în Turcia la, cum e la noi, Campionatele Școlare. Anul acesta nu s-a mai ținut. Păcat pentru că am fi mers la Campionatele Mondiale!", povestește voleibalista română. Orele de studiu au loc în limba turcă, și nu în engleză. "A fost foarte greu la început, dar ușor-ușor am început să mă adaptez. Mă înțeleg profesorii și mă mai lasă să vorbesc și în engleză", spune Alexia.
Idolul ei, Tijana Boskovici
Alexia Căruțașu are și o jucătoare pe care o îndrăgește foarte tare. E vorba de sârboaica Tijana Boskovici, cea care joacă același post cu ea, cel de fals. "E cea mai bună din lume, după părerea mea. E imposibil să o blochezi. Am văzut-o jucând la Eczacibași, e fenomenală!", mărturisește Alexia. Dintre voleibalistele române le place pe Ioana Baciu și pe Nneka Onyejekwe. "Pe Ioana am prins-o puțin la CSM București. Sper să le mai întâlnesc la echipa națională. Am fost convocată și în această vară, dar din cauza pandemiei, acțiunile lotului nu s-au mai ținut", a adăugat puștoaica de 17 ani.
Faptul că sunt stângace mă ajută foarte mult. În orice sport stângacii sunt mai căutați pentru că sunt mai rari
Alexia Căruțașu
Recordul din Divizia A
Alexia Căruțașu deține un record care cu greu va putea fi egalat. A debutat în prima ligă din România la 13 ani, 4 luni și 7 zile. Ține și acum minte acel moment. Juca la CSM București, iar antrenor era italianul Nicola Negro. În setul 2 al meciului cu Volei Alba Blaj, din deplasare, Negro a trimis-o să servească. Scorul era 23-20 pentru CSM. "Am servit bine, am trimis mingea tare. Dar m-au trecut toate transpirațiile când am fost chemată la schimbare. Mi-am dat repede jos bluza de pe mine. Îi mulțumesc antrenorului că a avut încredere în mine! Din păcate, am pierdut acel meci cu 2-3", și-a amintit Alexia episodul.
Fratele ei joacă baschet
Darius Căruțașu, fratele Alexiei, e cu șase ani mai mic. Face și el sport, dar baschet. "El i-a urmat pe părinți. Acum merge la antrenamente la Anadolu Efes. E foarte talentat, toți îl laudă", explică Alexia. "Ori de câte ori am ocazia, merg și eu la meciurile de baschet. Anadolu joacă în Euroligă și e spectacol total. Turcii fac o atmosferă incredibilă! Am fost și la meciuri de volei, la Vakifbank și Eczacibași, dar, sincer, mai mult îmi place să mă uit la baschet", mărturisește voleibalista.
Alături de familia sa, Virgil Căruțașu, mama Andreea și fratele Darius FOTO Raed KrishanAcum am 1,88 metri, vreau să ajung la 1,90. Dacă nu se poate însă, asta e. Oricum, încălțată cu adidași, am 1,91 metri
Alexia Căruțașu
„Vreau să joc volei până când nu voi mai putea sări"
Alexia Căruțașu iubește la nebunie sportul său. "Aș sta toată ziua pe teren, nu mă plictisesc niciodată"
- Alexia, cum a fost în perioada de pandemie?
- Destul de greu. Pentru că nu am putut să joc volei! Am luat partea bună însă, am avut parte de o vacanță în care m-am odihnit.
- Ai făcut pregătire fizică și sală de forță?
- Sală de forță mai puțin, că nu aveam cum să merg, dar pregătire fizică la greu. În casă, în curte. Să ne înțelegem, de stat nu am stat!
- Ți-e dor de volei?
- Mi-e foarte dor! Nici nu-mi imaginez cum o să fie când o să pot din nou juca.
- Povestește-ne cum e în Turcia.
- E foarte bine. E tot ceea ce am visat. Joc volei într-un campionat foarte puternic, împotriva unor jucătoare pe care le vedeam doar la televizor.
- Cum te strigă turcii?
- Având antrenori italieni, la început îmi ziceau Alesia sau Alex. Le-am spus că Alex e nume de băiat și că nu-mi place. Acum îmi spun Alexia sau mai simplu, Ale.
- Te enervezi pe teren atunci când nu îți iese jocul?
- Da. Dar nu o arăt. Țin în mine. Sunt plină de spume însă când văd că nu reușesc să fac punctul și sunt blocată. Încerc să mă liniștesc și să găsesc soluții, că altfel nu rezolv nimic.
- Unde va ajunge Alexia peste câțiva ani?
- Sper că la cea mai bună echipă din lume, la Vakifbank. Dacă nu se poate însă, vor fi alte jucătoare mai bune, o să aleg altă formație.
- Până când te vezi jucând volei?
- Până când nu voi mai putea sări! Eu spun că mai am mulți ani în față. Când mă voi retrage însă, voi rămâne tot în volei, vreau să mă fac antrenoare.
{{text}}