Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Dinamo riscă retrogradarea » 3 probleme mari pentru „câini” + două scenarii HORROR

Dinamo riscă să retrogradeze pentru prima dată în istorie, după ce 6 jucători au fost depistați pozitiv cu COVID-19.

Articol de Florin Dincă, Alexandru Barbu   —  joi, 16 iulie 2020

Dinamo riscă să retrogradeze pentru prima dată în istorie, după ce 6 jucători au fost depistați pozitiv cu COVID-19.

Penultima în Liga 1, Dinamo se confruntă cu probleme tot mai mari chiar în cea mai delicată perioadă din istoria clubului. „Câinii” tremură pentru menținerea în prima ligă și au din ce în ce mai puține șanse să se salveze. Amânarea restanței cu Chindia Târgoviște dă peste cap complet programul Ligii 1, iar Dinamo poate ajunge să joace meciuri o dată la două zile sau, mai rău, să piardă la „masa verde”, având deja de recuperat două partide!

Programul e supraaglomerat

Calendarul competițional este extrem de încărcat, astfel că reprogramarea partidelor reprezintă o misiune aproape imposibilă pentru organizatorii Ligii 1. Finalul sezonului a fost deja decalat pentru ca Dinamo să dispute restanțele cu Chindia și Hermannstadt. În plus, sunt șanse ca și meciul de duminică, tot cu Chindia, să fie amânat! „Câinii” trebuie să fie retestați peste 5 zile, iar partida se poate desfășura numai după primirea rezultatelor.


Sezonul în Liga 1 ar trebui să se încheie pe 6 august, iar barajul pentru menținere/promovare în Liga 1, unul la care Dinamo ar putea evolua, e programat pe 9 și 12 august. Sezonul viitor ar trebui să înceapă pe 19 sau 23 august și e greu de decalat, întrucât urmează meciurile din competițiile europene și partidele echipelor naționale, România urmând să înfrunte Irlanda de Nord pe 4 septembrie. De asemenea, anul competițional 2020/2021 trebuie să se încheie relativ rapid, vara viitoare urmând să aibă loc Campionatul European.

Finala Cupei i-ar încurca

Programul lui Dinamo ar putea fi complicat și mai mult de o decizie favorabilă în „cazul Andrei Vlad”. „Câinii” speră ca FRF să întoarcă rezultatul înregistrat pe teren în manșa tur a semifinalelor Cupei României cu FCSB (0-3) și așteaptă verdictul final în acest caz, care ar putea veni vineri. Calificarea la „masa verde” în finală, programată pe 22 iulie, ar duce la amânarea restanței cu Hermannstadt, care ar trebui să se dispute pe 23 iulie!


Pierd 6 jucători

Chiar dacă meciurile vor fi înghesuite, Gigi Mulțescu va întâmpina mari probleme în a evita retrogradarea, după ce l-a înlocuit pe Adrian Mihalcea. Dinamo are numai 4 puncte în șapte etape disputate în play-out, iar jocul lasă de dorit. În plus, tehnicianul nu se va putea baza pe cel mai bun „11”. Cei șase jucători depistați cu COVID-19 ar putea lipsi de la toate meciurile rămase de disputat, în funcție de evoluția virusului.

Soluții extreme

În momentul de față există două variante pentru a încheia sezonul fără a decala programul:

  • Dinamo joacă din două în două zile - variantă foarte complicată, pentru că ar sufoca programul din play-out;
  • Dinamo pierde la „masa verde” restanțele care nu se pot reprograma - variantă care ar duce mai mult ca sigur la retrogradarea echipei.

Vom încerca să găsim date pentru reprogramare, iar în cel mai rău caz, echipa respectiva va pierde meciul cu 0-3. În niciun caz nu se va întrerupe campionatul

Justin Ștefan

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.