Fotbaliştii Bâlbă, Paruolo şi Brăneţ au suferit contuzii puternice la meciul din etapa a 25-a a Ligii I cu CFR Cluj, scor 1-0, şi sunt incerţi pentru jocul din runda viitoare cu Pandurii Tg. Jiu, după cum a declarat, marţi, medicul ieşenilor, Marius Pralea.
"Cristi Brăneţ, Gustavo Paruolo şi Ionuţ Bâlbă au suferit nişte contuzii destul de urâte în meciul din etapa trecută şi încă nu se ştie dacă pot evolua la Tg. Jiu. Brăneţ a fost călcat în finalul partidei şi i s-a umflat piciorul, Paruolo are probleme la gamba stângă, iar Bâlbă are dureri la glezna dreaptă. Până acum doar Bâlbă s-a antrenat, rămâne de văzut cum se vor simţi cei trei în următoarele zile", a declarat Marius Pralea, pentru NewsIn.
Doctorul ieşenilor a adăugat că mai vechii accidentaţi Paul Tincu şi Bogdan Straton s-au antrenat normal în ultimele zile, dar primul are şanse mici să fie inclus în lot. "Ambii jucători sunt apţi din punct de vedere medical, dar Tincu a făcut o pauză mai îndelungată şi nu cred că este pus la punct din punct de vedere fizic. Straton este apt, dar Ionuţ Popa va decide dacă va fi inclus în lot. Probleme medicale mai au Marc şi Miclea, dar minore, cei doi fiind răciţi", a punctat Pralea.
Pentru partida cu Pandurii, antrenorul Ionuţ Popa nu va conta pe atacantul Andrei Cristea, suspendat după eliminarea în întâlnirea cu CFR Cluj. Tehnicianul ieşean nu îl va avea în această săptămână la pregătire pe slovenul Dominik Bersnjak. Fotbalistul a plecat în Slovenia, pentru a-şi rezolva o problemă personală, urmând să facă joncţiunea cu lotul Politehnicii direct la Tg. Jiu, la finele săptămânii.
Meciul dintre Pandurii Tg. Jiu şi Poli Iaşi, contând pentru etapa a 26-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 18:00, şi va fi transmis de Telesport şi GSP.RO.
sursa: NewsIn
{{text}}