UDINESE - LAZIO 0-0. Ştefan Radu n-a terminat decât un meci din şapte postpandemie! Fundaşul român a rezistat doar 51 de minute în deplasarea de la Udinese, 0-0.
Continuă declinul trupei considerate drept principală contracandidată la scudetto a lui Juve înaintea pandemiei. Remiza albă de la Udine a rupt lanţul celor trei eşecuri, dar nu a rezolvat definitiv problema.
Biancocelestii chiar au probleme fizice, iar acuzaţiile la adresa nutriţioniştilor şi a staffului medical au distrus atmosfera în vestiar, adăugându-se nemulţumirilor legate de restanţele salariale. Fundaşul român a ajuns la patru meciuri la rând în care este scos, din cauza crampelor sau a accidentărilor!
Simone Inzaghi: „Nu mai am rezerve”
„Limitat după o lovitură încasată în prima repriză (înlocuit puţin după pauză). Dar nu a fost oricum seara lui”, a explicat Corriere dello Sport nota 5,5 acordată, pentru 51 de minute bifate pe Dacia Arena.
„S-a descurcat cu experienţă şi şi-a acoperit zona, dar apoi n-a mai putut şi a ieşit”, a completat Gazzetta dello Sport (nota 6). Antrenorul Simone Inzaghi a oferit acelaşi alibi de la restartul campionatului:
„Nu am rezerve şi folosesc mereu aceiaşi jucători, rotaţia nu există! De aceea ne lipseşte luciditatea şi ratăm goluri pe care le marcam uşor altădată. Suntem a treia forţă din Serie A, iar cifrele arată că alergăm la fel ca înainte de carantină”. Pe final, portarul Strakosha a salvat punctul biancocelestilor, iar De Paul a nimerit bara. Şi locul 3 e în pericol.
Nu le pot reproşa nimic jucătorilor, ei au dat totul pe teren. Pentru a ne fi luptat la titlu aveam nevoie de cei şase accidentaţi, la mijloc suferim cel mai tare. Pauza ne-a ruinat, dar încercăm să terminăm demn sezonul” - Simone Inzaghi, antrenor Lazio
446 de minutedin 630 posibile a jucat Ştefan Radu în şapte partide după restartul Seriei A; doar cu Torino a fost integralist. Avea 17 din 22 de meciuri "da capo al fine" în campionat înaintea pandemiei
{{text}}