Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Ministrul Tineretului și Sportului a reacționat după cazurile de Covid-19 de la Dinamo: „Au la dispoziție două modalități de a gestiona situația. Eu o recomand pe prima”

Ionuț Stroe recomandă intrarea echipelor într-un cantonament închis

Articol de GSP.RO   —  joi, 16 iulie 2020

Ionuț Stroe (40 de ani), Ministrul Tineretului și Sportului, a comentat cele 6 cazuri de Covid-19 apărute la Dinamo.

„Fiind vorba de o recidivă, revin cu apelul pe care l-am lansat încă de la startul acestei competiții. Cluburile de fotbal au la dispoziție două modalități de a gestiona situația. Prima, în regim închis, cea pe care o recomandăm, în sensul izolării în acele cantonamente până la final.  A doua, cea în care clubul își asumă responsabilitatea și lasă jucătorii să meargă acasă. Eu o recomand pe prima, cred că riscul e mult mai mic. M-aș bucura ca până la finalul campionatului să se recurgă la asta. Ar proteja sănătatea lor, dar și a celorlați colegi de competiție”, a declarat Ionuț Stroe la Digi24.  

MTS nu va sancționa Dinamo


„Evident că o competiție e în mare parte compromisă în astfel de situații. Rezultatul și modul în care vor fi sancționate aceste echipe e strict în competența Ligii Profesioniste de Fotbal. În acest moment cade în plan secundar competiția, în primul rând e importantă sănătatea sportivilor”

- Ionuț Stroe, Ministrul Tineretului și Sportului

VIDEO Ai grijă să porți corect masca de protecție! Ce nu trebuie să faci atunci când o utilizezi

Citește și alte știri despre cazurile de coronavirus de la Dinamo:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.