Cicliștii din Columbia vor ajunge luni în Europa, pentru a participa la întrecerile din acest sezon, cu o aeronavă doar pentru ei
„Mândria Columbiei" a fost numit zborul care va aduce 180 de sportivi din această țară, cei mai mulți dintre ei fiind cicliști, la Madrid. Pentru că mare parte din Europa și-a închis granițele pentru țările din America de Sud a fost găsită această soluție, mai ales că se apropie debutul sezonului de ciclism, unul care va avea loc la începutul lui august.
Printre pasagerii zborului special se află Egan Bernal, câștigătorul de anul trecut al Turului Franței, Nairo Quintana, învingător în Il Giro 2014 și în La Vuelta 2016, Miguel Ángel Supermán López, unul dintre protagoniștii La Vuelta 2019, dar și Sergio Higuita, Esteban Chaves, Rigo Urán, Dani Martínez, Fernando Gaviria, Iván Sosa.
Un minstru preocupat
„Campionii noștri călătoresc pentru a întări imaginea Columbiei în lume", a spus Ernesto Lucena, ministrul sportului în această țară, pentru El Pais. El a fost cel care s-a ocupat de organizarea prezentei curse speciale. De la Madrid, cicliștii vor pleca tot cu zboruri private spre cantonamentele echipelor lor, care se pregătesc pentru marile tururi.
Pe lângă cicliști, în aeronava Boeing 787 Dreamliner se vor mai afla fotbaliste, judoka, voleibaliste sau scrimeri. După cum susțin oficialii, Columbia se apropie în aceste zile de vârful critic al pandemiei, înregistrând până acum 160.000 de infectări și 6.000 de decese.
Egan Bernal în tricoul galben anul trecut în ultima etapă a Turului Franței FOTO Hepta
Datele celor trei mari tururi
- 29 august-20 septembrie-Turul Franței
- 3-25 octombrie- Turul Italiei
- 20 octombrie-3 noiembrie- Turul Spaniei
Retragere din cauza COVID-19
Echipa belgiană Alpecin-Fenix s-a retras din Turul Sibiului, 23-26 iulie, invocând faptul că România are prea multe cazuri de COVID-19. „Țara aceasta este considerată ca o zonă de risc, fiind trecută de la codul verde la cel portocaliu de către Ministerul belgian al Afacerilor Externe. Ceea ce implică măsuri suplimentare pentru călătorie, iar după întoarcere este puternic recomandată o carantină de 14 zile", se arată într-un comunicat publicat joi.
{{text}}