Scriitorul Radu Paraschivescu a decis să nu mai scrie şi să vorbească despre sport. "E o măsură de igienă personală într-o vreme cînd mizeria din fotbalul românesc se întinde galopant", scrie Radu în ultimul editorial din Gazeta Sporturilor.
A creat un precedent. E poate momentul să ne întrebăm mai serios ca oricând care mai este menirea noastră, a ziariştilor. E poate momentul să nu ne mai prefacem că nu vedem mizeria şi să încetăm s-o tratăm că normă. În anii 70, în regatul Bhutan, suveranul a introdus conceptul de fericire naţională brută. Un fel de măsurătoare a nivelului de zâmbet al bhutanezului.
În anii 2000, politicienii, televiziunile şi presa tabloidă din România propun acelaşi lucru. O măsurătoare a zâmbetului timp, mulţumitor, care se traduce după o zi de muncă în "şi ei sînt că noi, se scaldă în aceeaşi mizerie călduţă". E fericirea naţională tâmpă.
Radu a mizat pe solidaritatea breslei sperând că apelul la ignorare pe care l-a propus va fi ascultat. A mizat greşit. Rating-audienţă-tiraj a învins.
Lucrez, din fericire, într-un mediu de presă unde calitatea contează. Nu am presiunea audienţei, rating-ului, tirajului, etc. Realizez de mai bine de doi ani o emisiune de dezbatere la RFI România. Am încercat să nu cobor niciodată sub un anumit prag. Cred că am reuşit. Chiar dacă mizeria care se întinde galopant şi în politica românească m-a pus de nenumărate ori în situaţii extrem de bizare.
Politica lor, a politicienilor care se plimbă de la o televiziune la alta fără să spună nimic, nu mă interesează. Totuşi, există o agendă internă care merită şi trebuie dezbătută. Din fericire, există şi câţiva politicieni care cunosc acest lucru şi care ştiu să vorbească despre astfel de subiecte. Nu aduc însă rating. Din acest motiv, nici nu sînt chemaţi la televiziuni.
M-am gândit că sînt singurul care a propus în emisiunile de la radio boicotarea, ignorarea acestor politicieni de baltă. A non-subiectelor.
Mesajul pe care Radu l-a transmis însă în Gazeta Sporturilor mi-a dovedit contrariul. Dacă îi ignorăm, poate îşi vor vedea de treabă. Şi noi la fel.
Există subiecte, România nu e buricul pământului, nu înseamnă mai mult decât Bhutan.
Dragoş Ghiţulete
Realizator RFI România
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}