Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

LPF, reacție fermă după noile infectări cu coronavirus de la Dinamo: „Vom lua o decizie în funcție de acest lucru”

+23 Foto
Dinamo e între chin și declin

Articol de GSP.RO   —  sâmbătă, 18 iulie 2020

DINAMO. Liga Profesionistă de Fotbal, prin vocea secretarului general Justin Ștefan, a comentat noul val de îmbolnăviri cu COVID-19 de la Dinamo, explicând cum va gestiona forul pe care îl reprezintă  situația problematică din „Ștefan cel Mare”. 

  • Azi, încă trei jucători de la Dinamo au fost depistați pozitiv cu coronavirus, potrivit informațiilor GSP.RO. Cei trei fotbaliști care au ieșit pozitiv sunt Diego Fabbrini (29 de ani, mijlocaș), Aleksander Mitrovici (17, portar) şi Dan Tălmaciu (19, fundaș). Informația a fost confirmată de oficialii clubului Dinamo.

Liga Profesionistă de Fotbal are de furcă în alcătuirea programului celor de la Dinamo. Cele 10 cazuri de coronavirus apărute în lotul roș-albilor au complicat serios calculele. „Câinii”, care aveau deja o restanță, împotriva celor de la Chindia Târgoviște, vor avea un final de sezon infernal. 

„Am primit informația de la ei, mâine aștept să văd buletinul de testare. Mâine (n.r. - duminică) au o nouă testare pentru toți cei testați negativ miercuri, în funcție de asta vom analiza și vom lua o decizie


Categoric, interesul nostru este să desfășurăm în continuare competiția într-o formă sau alta. E clar că obiectivul nostru de a duce competiția la final va rămâne în picioare. Sunt sigur că vom găsi soluții, împreună cu cei de la Dinamo. 

Vedem luni situația și atunci vom avea o decizie finală. Am zis de acum săptămâni bune: nu sunt adeptul sancțiunilor. Nu e cazul să căutăm vinovați, oricând poate apărea un asimptomatic. Trebuie să fim uniți”, a declarat Justin Ștefan, potrivit Pro TV.

Situație dramatică la Dinamo

În total, 10 oameni din lotul lui Gigi Mulțescu și Cornel Țălnar au ieșit din calcule pentru următoarele săptămâni. Numai că pentru „câini" situația nu-i deloc simplă, în lot fiind tot mai multă panică. 


Cum echipa e pe locul 7 din 8 în play-out - ce-i drept cu doar 7 meciuri jucate - „câinii" tremură tot mai serios și pentru locul în Liga 1. Prin vocea lui Bogdan Bălănescu, Dinamo a cerut întreruperea campionatului, variantă puțin probabilă în acest moment.

Jucătorii de la Dinamo infectaţi cu COVID-19:

  1. Valentin Lazăr (30 de ani, extremă stânga)
  2. Filip Mrzljak (27 de ani, mijlocaș defensiv)
  3. Ricardo Grigore (21 de ani, fundaș central)
  4. Mihai Popescu (27 de ani, fundaș central)
  5. Alexandru Răuță (28 de ani, mijlocaș defensiv)
  6. Ștefan Fara (19 ani, portar)
  7. Andrei Sin (28 de ani, fundaș stânga)
  8. Diego Fabbrini (29 de ani, mijlocaș ofensiv)
  9. Aleksander Mitrovici (17 ani, portar)
  10. Dan Tălmaciu (19 ani, fundaș)

Ce echipă poate alinia acum Dinamo:

  • Straton- Kostrna, Puljic, Ehmann, Skovajsa - Serban - Moldoveanu, Neicuțescu, Bani, Mihaiu- Montini

FOTO. Imagini de la Dinamo - Poli Iași 1-1, ultimul meci disputat de „câini”

VIDEO. Ai grijă să porți corect masca de protecție! Ce nu trebuie să faci atunci când o utilizezi

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.