Jucătoarele de la SCM Rm. Vâlcea au petrecut 10 zile de cantonament la Cheile Grădiștei. Campioanele au uitat de dificultatea exercițiilor fizice, de perioada grea, de acumulări, doar cu gândul la momentul în care vor începe din nou să joace handbal.
În vârful muntelui, la 1.360 de metri altitudine, vâlcencele au tras din greu în cele 10 zile de cantonament. Perioada lungă de stat în casă le-a ridicat apetitul de mișcare. Pentru că nu pot încă să se pregătească așa cum ar avea nevoie, în sală, cantonamentul de la Cheile Grădiștei a fost un mix de pregătire fizică afară, sală de forță și mici jocuri cu mingea. Cele două antrenamente zilnice au fost parcă mai suportabile decât niciodată din cauza perioadei de pandemie.
În plus, aici, aerul tare de munte le conferă, parcă, jucătoarelor un plus de siguranță, mai ales când auzi cifrele declarate zinic de oficialități cu numărul de persoane infectate cu COVID-19.
„Parcă doarme în sala de forță"
Marta Batinovici e noul căpitan al echipei oltene FOTO Marius Ionescu
Antrenorul Florentin Pera are programat un antrenament în sala de forță în penultima zi a cantonamentului montan. După masa de dimineață, fetele se îndreaptă spre locul cu multe greutăți, elastice, mingi medicinale.
„Sunt obosite. În ultimele două zile le-am simțit că au ajuns la capătul puterilor. Sunt pe bateria de rezervă", spune antrenorul vâlcencelor. E însă foarte mulțumit de felul în care s-au pregătit jucătoarele, de atmosfera din lot și privește cu încredere sezonul ce stă să înceapă. Preparatorul fizic Liviu Dumitru e cel care gestionează situația în sala de forță. Fetele se împart la mai multe aparate și se tot schimbă între ele.
Maren Aardahl a impresionat prin forță. Ridică ganterele de 24 de kilograme fiecare FOTO Marius IonescuNu-ți trebuie prea mult timp să-ți dai seama cine impresionează cu adevărat la capitolul forță. Regina sălii e, de departe, norvegianca Maren Aardahl. Celelalte jucătoare îi acompaniază fiecare repetare cu încurajări și aplauze. Maren are greutăți de 24 de kilograme în fiecare mână și împinge din poziția culcat. Face cinci repetări.
„Parcă doarme în sala de forță! Mai bine m-ar ridica pe mine”, glumește extrema Cristina Florica. Nu trece zi în care nordica să nu treacă prin sala de forță. „Noi, în Norvegia, asta suntem obișnuiți să facem. E ceva firesc și-mi place", spune blonda cu ochi albaștri. Exercițiile scot în evidență câteva corpuri de invidiat și abdomenele perfecte ale fetelor.
„Pătrățelele" în care au investit multă muncă și transpirație. Alicia Fraga Fernandez, Marta Lopez, Evgenija Minevskaja, Asma Elghaoui, Marta Batinovici stau și ele bine la capitolul sală de forță.
Zeljka Nikolici a început să "iubească" greutățile FOTO Marius IonescuHandbal cu umbra și aruncări la poartă
Apoi, jucătoarele intră în sala de handbal. Încep cu un joc care seamănă cu leapșa. Trebui să se atingă pe spate. Sunt împărțite în grupuri de câte cinci. E mare veselie și toată lumea e un zâmbet, semn că le place. Mingile stau cuminți în sac și-și așteaptă rândul. Le vine în curând. Fetele fac driblinguri imaginare, se înalță și aruncă la poartă.
„Lipsa antrenamentelor specifice în această perioadă nu ne dă posibilitatea să recuperăm ceea ce am pierdut în pauza forțată de criza pandemică. E un foarte mare dezavantaj lipsa antrenamentelor cu contact și a jocurilor de pregătire. Încercăm să ne adaptăm situației, să respectăm măsurile impuse, dar cred că va fi pus sub semnul întrebării chiar și startul noului sezon", spune antrenorul Florentin Pera.
„Vreau să jucăm handbal. Mi-e tare dor! M-am săturat de alergări, de forță. În curând o să devenim atlete sau halterofile", spune și tunisianca Asma Elghaoui.
Când pauza e prea mare, o minge nu-ți mai ajunge. E cazul Irinei Glibko FOTO Marius IonescuFocul de tabără și paharul de vin
După-amiaza penultimei zile de cantonament e liberă, fără antrenament. Va fi doar un team-building în care să se strângă relațiile de echipă. Anunțul că vor lua masa la un foc de tabără e primit cu urale.
„Toate jucătoarele nou-venite s-au integrat foarte bine, au fost primite deschis de colege și, într-un timp scurt, s-au creat relații de prietnie. Acest cantonament ne-a ajutat la capitolul omogenitate", spune Pera. Fetele se strâng în jurul focului, fac poze, se filmează. Își sună familiile, fac live-uri. Atmosfera e una destinsă.
Au avut voie să bea și câte un pahar de vin sau o bere. „Ne vom aduce aminte întotdeauna cu plăcere de această perioadă. Tot timpul o să știm că într-o perioadă urâtă, din cauza pandemiei, au fost și momente frumoase, trăite în România", spune daneza Ann Grette Norgaard.
Trei blonde cu zâmbetul pe buze: Minevskaja, Norgaard și Aardahl FOTO Marius IonescuFotbalul de dimineață. Ronaldo de Vâlcea
Înainte de a se despărți de Cheile Grădiștei, fetele au avut și o partidă de fotbal. Aici e rivalitate mare între fete. Echipele se cunosc de mult, nu mai e timp de pierdut. Perioada de încălzire de dinaintea forbalului ține parcă prea mult. Fetele sunt doar cu ochii pe minge. Când începe treaba, se bagă "material" serios.
„Nu vă loviți, fără faulturi că altfel încheiem!", le avertizează Pera. Secundul Goran Kurteș, de asemenea nou-venit la Vâlcea, se bagă și el la joc. E un meci între "tricourile roșii" și echipa „bustierelor". Și aici ies în evidență repede câteva fete. Alicia Fraga Fernandez e „Ronaldo de Vâlcea".
Are o excelentă tehnică. Ar putea face față cu brio la fotbal. Și Zeljka Nikolici stă bine pe picioare. Ce să te faci însă că la „roșii", nimic nu trece de cele două apărătoare, Minevskaja și Aardahl! Norvegianca dă de două ori mingea peste gard. E găsită cu greu prin iarba înaltă de jur împrejurul terenului. Și fotbalul se reia. Jelena Trifunovici marchează pentru „roșii", Cristina Florica este ratangiul de serviciu, dar în cele din urmă „bustierele" egalează prin Mireya Gonzalez. E ziua ei, dar nu a fost vorba de niciun cadou. Se termină 1-1, motiv pentru un nou meci. De această dată însă, la Rm. Vâlcea.
Ronaldo de la Vâlcea. Alicia Fraga Fernandez impresionează și la fotbal FOTO Marius IonescuPerioada de acumulări e întotdeauna grea pentru sportivi. Fetele au înțeles importanța acestor zile și pot spune că au răspuns foarte bine, au tras din greu la antrenamente. Cu siguranță, a fost un cantonament reușit
- Florentin Pera, antrenor SCM Rm. Vâlcea
„Ne vom bate la titlu!"
SCM Rm. Vâlcea va avea în acest sezon drept obiectiv câștigarea titlului de campioană. "Ne dorim să continuăm pe aceeași linie ca în anii precedenți, să dăm dovadă la fiecare meci de spirit de luptă, de sacrificiu, de unitate de grup. Încercăm să ne menținem în lupta pentru titlu și ne dorim un parcurs cât mai lung în Liga Campionilor", a declarat Florentin Pera.
„Ne așteaptă un sezon infernal având în vedere numărul mare de meciuri. Noul sistem din Liga Campionilor e mult mai dificil, campionatul a devenit foarte echilibrat. Multe echipe s-au întărit. CSM București rămâne principala favorită la titlu. Baia Mare, Buzău, Bistrița, Craiova, Cisnădie, Rapid și-au anunțat intenția de a se lupta pentru un loc de cupă europeană și, în aceste condiții, trebuie să tratăm cu maximă seriozitate fiecare adversar în parte", a adăugat Pera
Ședință în vârf de munte FOTO Marius Ionescu
{{text}}