Sorin Cârțu (64 de ani), președintele CS Universității Craiova, a reacționat după comunicatul postat aseară de CFR Cluj.
- În ultimele două zile, Cârțu a oferit o serie de declarații care i-a iritat pe „feroviari”. Printre altele, oficialul formației din Bănie a cerut întreruperea campionatului și n-a exclus o eventuală strategie prin care Dan Petrescu să tragă de timp cu infectarea lui Adi Păun;
- Replica celor de la CFR Cluj a fost una pe măsură: „Suntem prea puternici, voi sunteți precum hienele”.
„N-are de ce să mă vizeze pe mine comunicatul CFR-ului. Ei au atacat tot timpul. Și după ce am jucat la ei, și după ce am jucat noi cu FCSB.
Atât timp cât ei nu dau un nume concret, Cârțu, Mihai Rotaru, noi n-avem ce să explicăm. Ei vorbesc la general, se pot referi la oricine. Au un stres, acum toată lumea știe.
E comunicatul unui club care se simte amenințat de ceea ce și-au propus și nu realizează. Ce, crezi că sunt primii care fac asta? Îi tratez cu superficialitate, cu indiferență”, a declarat Cârțu, conform digisport.ro.
Cele mai dure idei din comunicatul lui CFR Cluj:
- „Suntem consternați de caracterul, nesimțirea și ipocrizia unor oameni care acum ceva timp refuzau orice idee de a opri competiția, iar acum apar din 5 în 5 minute și solicită oprirea campionatului. Acești oameni sunt precum hienele care mănâncă din resturile lăsate de către animalele de pradă, după ce acestea s-au îndestulat”
- „Aceste declarații nu au cum să prevaleze în fața caracterelor adevărate care se călesc prin luptă! Acelora dintre ei care încă mai au asemenea metehne, le spunem că acele timpuri au apus și nu fac altceva decât să cadă singuri în derizoriu”
- „Am condus acest campionat atâta vreme și am respectat competitorii. Avem dreptul să cerem respect, pentru ceea ce am dovedit pana acum! Opriți-vă! Sunteți penibili! Suntem prea puternici! Nu putem fi doborâți atât de ușor!”
{{text}}