Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   Sepsi - FCSB

Sepsi - FCSB. Am aflat cine arbitrează ultimul act din Cupa României! E prima finală a carierei

Sepsi - FCSB, finala Cupei României din acest an, va fi condusă de Sebastian Colțescu

Articol de GSP.RO   —  luni, 20 iulie 2020

Sepsi - FCSB, finala Cupei României din acest an, va fi arbitrată de Sebastian Colțescu (43 de ani), informează sursele GSP.ro. 

  • Sepsi - FCSB se joacă miercuri, de la ora 20:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Look Sport, Digi Sport și TV Telekom Sport. Meciul va avea loc la Ploiești, pe arena „Ilie Oană”. 

CCA a decis să-l delege pe Sebastian Colțescu la unul dintre cele mai importante meciuri ale finalului de sezon, iar arbitrul cu peste 300 de meciuri în România va bifa o bornă importantă: la 43 de ani, va conduce prima finală de Cupă din carieră.

Sebastian Colțescu

Povestea carierei lui Sebastian Colțescu

De ocupație inginer, absolvent al Facultății de Electromagnetică, Sebastian a jucat fotbal înainte să devină „central”. „Am jucat la Electroputere Craiova, cu Dănciulescu și cu Claudiu Răducanu. Eu eram mijlocaș la închidere, însă am simțit că n-aș fi atins un nivel bun. Așa că am devenit arbitru la 19 ani. 

Ca jucător de fotbal n-aș fi ajuns niciodată la treapta pe care am urcat cu arbitrajul. Însă nu cred că pot să fac 10 la sută pentru arbitraj din cât mi-a dat mie meseria asta! Am văzut aproape toată Europa gratis datorită acestui job", spune arbitrul din Bănie.


A uitat banii în vestiar

Colțescu a devenit arbitru în 1996, a promovat în Liga 1 după 3 ani, iar primul meci oficial în primul eșalon l-a primit în urmă cu 15 ani, pe 28 noiembrie 2003, partida dintre Oțelul Galați și Gloria Bistrița, 1-0. 

"Nici nu știam pe ce lume sunt. Am lăsat avantaj greșit la o fază și era să iasă gol pe contraatacul respectiv! Asistenți au fost Nica și Oniță, cei mai buni din România, și mi-au mai dat ei încredere. Am plecat de la Galați și abia la Brăila mi-am adus aminte că nu-mi luasem baremul, uitasem banii în vestiar. 

A oprit Nica mașina și ne-am întors la stadion. Era curățenie în vestiar, doar pe masa noastră erau numai plicuri rupte, că noi după ce scoatem banii din plicuri le rupem. Și sub mormanul de hârtii rămăsese plicul meu, intact, cu banii în el", își amintește Colțescu.

16 ani și 7 luniau trecut de la debutul oficial al lui Sebastian Colțescu în Liga 1. A debutat pe 28 noiembrie 2003, la confruntarea Oțelul Galați - Gloria Bistrița 1-0

VIDEO. Leo Grozavu: „Nu mai înțeleg nimic din acest campionat, nu mai există egalitate de șanse”

Citește și alte știri despre Cupa României: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.