Liga 1

Varianta găsită de MTS după apariția cazurilor de coronavirus din Liga 1: „E prima soluție avansată de noi”

Revenirea cantonamentelor închise e soluția la care s-a gândit MTS

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 20 iulie 2020

Finalul de sezon din Liga 1 e marcat de apariția cazurilor de coronavirus. Dinamo e cea mai afectată echipă, cu 10 cazuri, însă situația a devenit îngrijorătoare și la CFR Cluj, unde 6 persoane din echipă și din staff au fost infectate.

Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a declarat astăzi că revenirea echipelor într-un cantonament închis e soluția gândită pentru redresarea situației actuale. La această variantă s-a apelat și după data de 15 mai, când echipele au revenit la antrenamente după perioada de izolare. 

Atunci, perioada îndelungată de cantonament a fost criticată de mai multe echipe din Liga 1, printre care și Dinamo. 

Ionuț Stroe: „Izolarea echipelor e prima soluție avansată de noi”

„LPF trebuie să programeze toate meciurile până pe 3 august sau să vină cu soluții pentru stabilirea clasamentului final, care trebuie validat de FRF. Izolarea echipelor este prima soluție avansată de noi. Cred că, pentru ultimele trei etape din play-off, ar fi cea mai la îndemână situație. 

Nu cred că ar fi o problemă dacă aceste meciuri ar fi protejate suplimentar, echipele să apeleze la un astfel de cantonament, să se izoleze”, a declarat ministrul Ionuț Stroe, la Digi 24.

VIDEO Șoc la CFR Cluj: 5 cazuri pozitive de coronavirus, pe lângă Adi Păun

Citește și alte știri despre Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.