Liga 1

POLI IAȘI - VIITORUL 1-1 // Mircea Rednic, nervos după egalul cu Viitorul: „Nu e de jucat cu acest virus! Așteptăm să moară un jucător ca să luăm o decizie corectă?”

Mircea Rednic

Articol de GSP.RO  —  luni, 20 iulie 2020

Poli Iași a terminat la egalitate meciul cu Viitorul, 1-1, iar la final, antrenorul Mircea Rednic a fost extrem de nervos din cauza condițiilor în care se joacă ultimele partide din play-out.

Mircea Rednic a spus că nu este de acord cu modul în care se desfășoară ultimele etape din play-out, acestea fiind afectate după ce mai multe meciuri ale lui Dinamo au fost amânate, din cauza focarului de coronavirus de la echipa alb-roșie.

„Nu știu cum văd situația, dar nu e fair-play. Noi suntem în play-out și mai avem timp să jucăm. Ultimele două etape trebuie să se joace la aceeași oră, nu să așteptăm până se fac unii bine. Nu e vina noastră! 

Nu vorbesc despre întrerupere, dar nu e de jucat cu acest virus! Așteptăm să moară un jucător ca să luăm o decizie corectă? Ne batem joc de campionatul acesta și de următorul. 

Dacă tot vorbim de campionatele din Europa, să vedem că Olanda, Belgia și Franța au întrerupt campionatele. În Germania, Italia și Spania e altceva, e vorba de foarte mulți bani”, a declarat Mircea Rednic la Look Plus.

„Le-am zis jucătorilor că 1-0 nu e suficient bun contra unei echipe bune ca Viitorul. Am făcut o primă repriză foarte bună, ei avut doar un șut pe poartă. În repriza a doua au echilibrat jocul. Nu au avut ocazii clare, dar au pus presiune și a venit golul egalizator. Urmează jocuri de care pe care, dar jocul îmi dă încredere”
Mircea Rednic

„Este frustrant, aveam nevoie foarte mare de puncte, am încercat să jucăm, asta e, meciul e istorie. S-a cam strâns laţul, luptăm pentru un loc de baraj, să rămânem în Liga 1, nu ne mai putem gândi nici la egaluri”
Cosmin Frăsinescu la Look Plus

Clasament play-out Liga 1

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.