Handbalistele nu pot face antrenamente de contact în sală, nu pot juca meciuri de pregătire, iar acest lucru creează multă confuzie. Toată lumea e nerăbdătoare să joace handbal cu adevărat
Dunărea Brăila a terminat și ea cantonamentul montan de la Cheile Grădiștei. Ocupanta locului 4 în sezonul trecut, Dunărea va participa în Europa Handball League, a doua competiție ca valoare. Antrenorul croat Neven Hrupec a avut 21 de jucătoare la dispoziție, axându-se, în principal, pe antrenamentele fizice. S-a lucrat foarte puțin cu mingea având în vedere prevederile autorităților în ceea ce privește distanțarea socială.
Mădălina Zamfirescu a fost împrumutată de campioana SCM Rm. Vâlcea la Brăila. Centrul ”naționalei” a vrut să meargă la o echipă unde să aibă mai multe șanse să joace meci de meci, cât mai multe minute. Mădălina a povestit cum a decurs stagiul montan și ce așteptări are la noua sa echipă.
Elena Dache și Mădălina Zamfirescu, jucătoarele care trebuie să împartă postul de centru FOTO Marius Ionescu- Mădălina, gata cu pregătirea la munte? Cum a fost?
- Gata, am ajuns la Brăila, după 10 zile petrecute la Cheile Grădiștei. A fost bine că, în sfârșit, am putut și noi să ne antrenam cum trebuie. După toată nebunia, statul în casă, după ce fiecare s-a antrenat cum a putut, acum ne-am pregătit centralizat. Aș spune că a fost cel mai greu pentru că, după cum spuneam, nu veneam după o perioadă tocmai bună.
- Ați lucrat mai mult cu preparatorul fizic Jovan Novakovici, ați petrecut mult timp în sala de forță, nu?
- Dacă nu avem voie să lucrăm cu mingea de handbal decât individual...Oricum stagiul a pus accent pe fizic. Eu nu am probleme cu pregătirea, mie îmi place și în sala de forță. În plus cu Jovan am mai lucrat la Vâlcea și el a venit tot acum la Brăila. Dar e frustrant.
- De ce zici asta?
- Pentru că nu știm pentru ce ne pregătim. Cu situația actuală, nu se întrevede nimic bun pe viitor. Nu am făcut un meci de pregătire și nici nu cred că vom putea. Cât o să ne mai antrenăm și fizic? Sper să treacă această perioadă de nesiguranță și să putem juca handbal, cu adevărat.
Brăila, un teren cunoscut
- Cum e la Brăila? Tu ai mai fost doi ani înainte?
- Nu mi-a fost greu să mă acomodez. Am mai jucat două sezoane la Brăila, dar acum e alt antrenor, sunt destul de multe fete noi. Eu spun că avem o echipă bună și sper să avem rezultate cât mai bune.
- Cum e cu antrenorul Neven Hrupec?
- Îmi place. E genul de antrenor care e strict atunci când trebuie, dar și glumește cu tine la nevoie. Nu prea am lucrat însă cu el la munte, o sa-l văd mai bine la antrenamentele tactice și la meciuri. Dar nu sunt eu genul de jucătoare care să fac probleme.
Lotul Brăilei pentru sezonul 2020/2021
Portari: Elena Șerban, Ljubica Nenezic, Alexandra Perianu
Extreme stânga: Alina Ramona Czeczi, Ștefania Epureanu, Jovana Sazdovska
Extreme dreapta: Aneta Udriștioiu, Cătălina Preda
Centri: Elena Dache, Mădălina Zamfirescu, Ioana Bălăceanu
Interi stânga: Gabriela Bucur, Bojana Milic, Bianca Tiron, Maryia Kanaval
Interi dreapta: Marina Dmitrovic, Sanja Premovici
Pivoți: Lima de Araujo Tamires Morena, Nicoleta Safta, Mirabela Coteț
Staft tehnic: Neven Hrupec (antrenor principal), Sorinel Meca (antrenor secund), Mihail Dumitru (preparator fizic), Maria Banaga (maseur), Jovan Novakovic (preparator fizic)
{{text}}