Helmut Duckadam, 61 de ani, face dezvăluiri în premieră despre perioada în care Steaua cucerea cel mai important trofeu din fotbalul românesc, despre viața din interiorul echipei din acei ani și îl caracterizează pe Fane Iovan
- Helmut, erați o mare familie atunci, în '86?
- Mare familie? Asta cu o mare familie e o vrăjeală! Poate o mare familie s-a făcut în timpul lui Reghecampf. El încerca să facă grătarele, la el, la Snagov, unde se mergea cu familiile. El a reușit să facă asta. Noi n-am fost așa de uniți. Nici măcar în perioada aia! La fiecare echipă existau grupuri.
- Bisericuțe...
- Noi eram vreo trei grupuri, chiar dacă eram prieteni între noi. Erau Boloni, Pițurcă, Lăcă, Tudorel, după aia un grup mare, cu Iovan, Bumbescu, Duckadam, Bărbulescu, Radu II, Bălan, Tătăran, și grupul celor tineri, cu Balint, Belodedici... Noi când mergeam la șpriț nu mergeam cu ceilalți.
- Le aveați și voi pe vremea aia. Ce povești sunt de acolo!
- Nea Ovidiu, șpriț pentru noi însemna că mergeam la Hanul lui Manuc, unde era un șef care m-a învățat să beau vinul alb cu Pepsi și cu apă minerală. Nu eram șprințangii, dar ne plăcea să mergem. Mai ales după meciuri mai mergeam la o bere. Tot timpul în grup. Unii mai scăpau și separat...
- De Iovan...
- La Iovan și Bumbescu cred că e multă poveste. Fane era un tip care băga o echipă întreagă sub masă, atât de rezistent era! Dar îi plăcea! Noi mergeam și cu cei de la Dinamo, ne întâlneam în jurul stadionului "23 August", ieșeam la bere. Eram colegi la echipa națională. Eu fac mereu comparație cu ce astăzi și ce era înainte. Păi, când jucam fotbal, jucam fotbal. Când mergeam la șpriț, știam să bem un șpriț. Când mergeam la femei, știam că mergem la femei. Nu le amestecam! Acum se amestecă! Ha, ha, ha!
{{text}}