Pandemia de coronavirus a atins și clubul CSM Corona Brașov, mai exact o grupă de junioare de la handbal. O jucătoare a fost confirmată pozitiv, după ce unul dintre părinți fusese, la rândul lui, depistat cu Covid-19.
Cazul nu a afectat, însă, activitatea formației din care face parte tânăra handbalistă, și implicit a clubului. Jucătoarea nu s-a mai prezentat la antrenamente din data de 26 iunie, când echipa a primit câteva zile libere.
Coronavirus la Corona Brașov
Potrivit oficialilor grupării brașovene, singurele persoane din club cu care a mai intrat în contact au fost două colege cu care s-a întâlnit în timpul liber, până să afle de cazul din familia sa.
Jucătoarea în cauză se află în izolare, iar cele două coechipiere au luat aceeași decizie. Mai mult, una dintre ele s-a testat PCR-RT, rezultatul fiind negativ, cealaltă urmând să se testeze la rândul ei.
{{text}}