Fanii-acționari ai lui Dinamo, prin programul DDB, continuă războiul cu FRF după ce echipa recursul echipei roș-albe, în „cazul Andrei Vlad, a fost respins.
Peluza Cătălin Hîldan a postat un comunicat în care cere lămuriri din partea FRF, legat de modul în care fost judecat cazul la Comisia de Disciplină. Aceștia suspectează o consiprație contra „câinilor”, după ce cazul a fost respins din cauza unui viciu de procedură, mai exact pentru că plângerea făcută prin intermediul secretarului general FRF, Radu Vișan, la sesizarea lui Dinamo.
Mai mult, fanii „câinilor” nu-l iartă nici pe Bogdan Bălănescu, directorul general al clubului. Suporterii susțin că acesta ar urma să ajungă la FRF și că de aceea nu a făcut un efort mai mare în acest caz.
„După ce o țară întreagă a văzut cum sunt ignorate regulamentele de către comisiile FRF, după ce se vede atât de limpede cum FRF a netezit calea FCSB-ului către finala Cupei, adresăm această întrebare publică:
De ce a fost pus secretarul general al Federației să facă sesizarea, când se știa că aceasta trebuie făcută de către departamentul de competiții? Este vorba de incompetență? Atunci, cine plătește pentru asta? Este o manevră intenționată, ținând cont că acest regulament are o vechime de 12 ani? Atunci, cine răspunde pentru încălcarea cu bună știință a regulamentului, chiar de către cei care ar trebui să vegheze la respectarea lui
Domnule Burleanu, domnule Vișan, chiar așteptăm un răspuns la această întrebare!
Subliniem că suntem de acord că din punct de vedere sportiv, FCSB a fost superioară. Dar vorbim despre un regulament. Mai este valabil, sau îl putem arunca la coș, pentru că oricum nu se ține cont de el? Culmea este că nici atunci când este judecată o cauză, comisiile FRF nu se sinchisesc să deschidă regulamentul și să judece pe baza celor scrise și aprobate chiar de forul pe care îl reprezintă.
Sesizarea a fost făcută în așa fel încât să poată fi respinsă. Exact cum am spus: crimă cu premeditare
Și cu ocazia asta s-a mai spulberat un mit: «Bălănescu e zeul regulamentelor» Hahahahaaaa! Omul nostru s-a mișcat perfect în pașii de dans la care a fost invitat de FRF. Probabil se adeverește zvonul că Bogdan își pregătește un post călduț la Federație.
Omul s-a dat de gol la tv când a declarat, înainte de pronunțarea comisiei, că nu crede că va merge la TAS, în caz că vom pierde la comisiile de la București. Să vedem dacă ne contrazice.... Oricum, nu e prima dată când suntem săpați din interior și vânduți”
Comunicat PCH
{{text}}