Norvegianca Maren Aardahl preferă faza de apărare și spune că este întotdeauna un om de echipă pe care poți să te bazezi la SCM.
Maren Aardahl nu iese din tiparul nordic. Înaltă, blondă, cu ochii albaștri. Contrastează prin faptul că la ea nu simți deloc răceală. Din contră. E tot timpul cu zâmbetul pe buze, gata să-ți sară în ajutor în orice moment.
Maren are 26 de ani, dar nu a apucat să joace în naționala Norvegiei. Pe un post-cheie într-o echipă de handbal, cel de pivot, Aardahl a trebuit să stea în spatele unor handbaliste de mare valoare precum Heidi Loke, Marit Malm Frafjord și, mai nou, Kari Brattset. Este țelul său însă și nu se lasă bătută. Știe că va ajune acolo unde și-a dorit.
La început am jucat inter stânga, dar de la 21 de ani am trecut pivot. O decizie pe care am luat-o cu antrenorii mei și mă bucur că am făcut-o.
- Maren Aardahl
Primul pas a și fost făcut în această primăvară, a fost convocată pentru un prim stagiu de pregătire alături de toate vedetele norvegiene. „Poate am mai mari șanse când se va lăsa Heidi Loke. Dar ea e un robot, când se va întâmpla asta, nu se știe", glumește Maren.
„Am văzut meciurile cu CSM București!"
Când a primit oferta de la SCM Rm. Vâlcea de a juca în România, Maren nu a stat pe gânduri. A simțit o bună oportunitate de a crește în valoare. „Campionatul românesc e unul foarte puternic. Mi s-a părut interesant, mai ales că jucasem împotriva antrenorului nostru când el era la Dunărea Brăila. A fost și amuzant pentru că el mi-a spus atunci că am jucat bine. Nu mă așteptam ca peste ani să vină această ofertă", spune acum norvegianca.
Nu semnase încă în momentul în care a urmărit un meci al echipei sale cu CSM București. „Îmi doream parcă să fiu și eu acolo, pe teren, implicată. Mi-a plăcut atmosfera. Felul cum oamenii se bucurau. Și atunci am fost convinsă de drumul meu", subliniază Maren
Nu știa prea multe de Vâlcea. „Auzisem de istoria Oltchimului, jucasem anul trecut cu Bietigheim, în Liga Campionilor. Am trăit pe viu atmosfera de la Vâlcea. În plus, când am semnat contractul, am aflat și că Byasen a jucat cu Oltchim finala Cupei Cupelor în 2005. Eram însă prea mică atunci", a adăugat nordica.
„M-am simțit ca acasă, la Trondheim!”
Maren începe să facă acum analogii. „Vâlcea, ca și orașul în care m-am născut, e mic, ajungi ușor dintr-un loc în altul. Mi-am dat seama că e un oraș safe, în care te simți cu adevărat în siguranță. Și oamenii sunt amabili, mereu te ajută", mărturisește pivotul.
Lângă focul de tabără în cantonamentul de la Cheile Grădiștei FOTO Marius IonescuÎn cantonamentul de la Cheile Grădiștei, în vârful munților, Maren Aardahl s-a simțit încă o dată în largul său. „Când am ajuns acolo, priveam de jur împrejur și nu știam unde sunt. Chiar vorbeam cu prietenul meu pe FaceTime și îi spuneam că parcă sunt acasă".
„Mi-e teamă că nu o să fiu acceptată!"
Maren a stat acum mai mult cu Ann Grette Norgaard și cu Evgenija Minevskaja la munte. „Daneza și norvegiana se aseamănă mult, așa că putem vorbi. Agy mi-a spus multe lucruri, m-am simțit mai în siguranță întrebând-o pe ea ce se întâmplă la echipă, pentru că avem aceleași standarde. Cu Șenii vorbesc în germană, atât cât am putut și eu să învăț în anul petrecut la Bietigheim", dezvăluie Maren. Minevskaja este și colega ei de cameră.
Cum s-ar descrie Aardahl în cinci cuvinte? Nordica stă puțin, dar nu se gândește prea mult. „Sunt deschisă, socială, atentă la nevoile altora, energică și amuzantă. Uneori dansez la antrenamente, îmi place să-i fac pe oameni să se simtă bine", spune ea.
Pe teren, pivotul norvegian e un pic altfel decât în afara handbalului. „Recunosc, sunt dură, muncitoare, cer mult de la coechipiere, dar și de la mine. Cer multe, dar și când cineva reușește un lucru sunt acolo pentru a-l încuraja, sunt o jucătoare de echipă".
În viața de zi cu zi se consideră „mai blândă, mai zâmbăreață, îmi place să știu că toată lumea e bine. Merg pe vibrații bune, dar în handbal e mai greu".
Nu-i e frică de nimic în viață. „Vorbesc de lucruri normale, desigur, nu că-mi pierd familia. Mi-e un pic teamă atunci când merg în locuri noi că oamenii nu or să mă placă, că nu voi fi acceptată. Nu cred că e cazul la Vâlcea însă, unde văd că toată lumea vrea să mă ajute ca să mă integrez cât mai rapid", încheie Maren.
„Îmi place să joc fotbal. Am și făcut fotbal când eram mai mică, dar cred că nu eram bună. Nu-mi place însă să schiez, deși se spune despre noi că ne naștem pe schiuri. Știu să schiez, dar o fac rar" -Maren Aardahl
„Iubesc să joc handbal pe plajă!"
Maren în acțiune pe nisipMaren Aardahl a jucat în naționala de handbal pe plajă a Norvegiei, fiind o componentă de bază. A câștigat titlul european cu nordicele, dar și un bronz și un argint la Mondiale. „Ador handbalul pe plajă. Am vrut să mai joc, dar antrenorul meu din Germania a zis nu, eram nouă la echipă și nu am vrut să intru în belele", spune Maren.
Toată lumea crede că există risc mare de accidentare pe nisip, dar Maren îi contrazice. „După un sezon lung pe parchet, în sală, e bine pentru genunchii tăi și pentru corp să joci pe nisip. E relaxant. Mulți antrenori de handbal clasic spun că te obosești, că încetinești mișcările, dar eu nu am fost niciodată mai în formă cum am fost după anii în care am jucat pe plajă", explică Aardahl.
„Îmi place că-mi folosesc forța în apărare!"
Maren Aardahl e, de departe, cea mai puternică jucătoare de la SCM Rm. Vâlcea, acum. A impresionat pe toată lumea în sala de forță. Reușea să facă multe repetări cu ganterele de 12 kilograme în fiecare mână sau să facă genuflexiuni cu haltera încărcată cu 140 de kilograme.
Maren iubește exercițiile în sala de forță FOTO Marius Ionescu„În Norvegia, de când ești mic, intri în sala de forță. Apoi devine ceva firesc și normal", spune Maren. Folosește forța și pe terenul de handbal. „Îmi place faza de apărare pentru că e mai greu să fii o apărătoare bună decât o atacantă bună. Apărarea este mai puțin apreciată pentru că toată lumea se uită la atac și uită de apărare".
Antrenorul ideal e o combinație între dur și respectuos
Norvegiencei îi plac "antrenorii care cer mult de la jucătoare, dar și care știu când să relaxeze aceste cerințe. E o combinație greu de găsit, de obicei sunt doi antrenori, unul dur și celălalt drept. E greu să fii amândouă!", spune ea.
„Nu cred că există antrenorul perfect, la fiecare antrenor cu care lucrezi vor exista părți pe care le placi și unele pe care nu le placi. Primul meu antrenor, de la Byasen, Valeri Putans, e poate cel mai bun antrenor cu care am lucrat", subliniază nordica.
„Nu sunt superstițioasă. Când eram mai tânără eram, dar mi-am dat seama că e doar un obicei stresant. Trebuia să alerg prima pe contraatac, să arunc prima la încălzire, multe. Am renunțat" - Maren Aardahl
„Îmi place să joc fotbal. Am și făcut fotbal când eram mai mică, dar cred că nu eram bună. Nu-mi place însă să schiez, deși se spune despre noi că ne naștem pe schiuri. Știu să schiez, dar o fac rar" -Maren Aardahl
„Nu mă pot opri de la ciocolată și dulciuri!”
Ce-i place și ce detestă Maren Ardahl să facă. Lucruri inedite din viața norvegiencei
Savurând o cafea după un antrenament FOTO Marius Ionescu- Trei lucruri care îți plac în afară de handbal?
- Îmi place să stau singură acasă pe canapea, să mă uit la seriale și să nu fac nimic, de asemenea, îmi place să petrec timp cu familia mea și cu prietenii și îmi place să călătoresc și să studiez.
- Gătești?
- Nu. De obicei ies în oraș.
- Înaintea unui meci, cât îți ia să te pregătești?
- Nu-mi ia prea mult timp, maximum zece minute.
- Poți dormi înaintea unui meci important?
- Cred că merg să dorm târziu, dar dorm bine.
- Dar după un meci?
- Nu, și nu contează dacă e un meci important sau nu.
- Tatuaje?
- Nu, mi se par foarte cool, dar nu pentru mine. Nu mă văd pe mine cu ele.
- Cel mai frumos moment al carierei?
- Sunt două. Cu Byasen, când am câștigat cu Rostov Don, în Cupa EHF, e o amintire frumoasă pentru mine. Eram acasă, Rostov era la început de drum. Și când am câștigat Campionatul European cu echipa de handbal pe plajă.
- Dar cel mai greu moment?
- Habar n-am, singurul lucru la care pot să mă gândesc este când m-am clasat pe locul al doilea la Campionatul Mondial de handbal pe plajă, când am pierdut în fața Greciei. A fost dificil pentru că toată lumea credea că noi o să câștigăm.
- Ți-e teamă de zbor?
- Puțin. Urăsc turbulențele.
- Vacanță la mare sau la munte?
- La mare pentru că nu avem așa ceva în Norvegia. La munte putem merge oricând.
- Ce urăști cel mai mult?
- Nedreptatea.
- Poate vei juca la CE contra României în orașul tău natal?
- Ar fi un vis frumos, dar nu cred că se va întâmpla. "Un prim 7 foarte bun, fără rezerve!"
- Care e părerea ta despre echipa României?
- O echipă bună, cu un șapte de bază foarte bun, cu jucătoare cheie, cum sunt Cristina Neagu, Pintea, portarii. Știu că mereu la începutul oricărui campionat vă descurcați foarte bine, iar când fetele din echipa de bază obosesc, rezultatele nu mai sunt aceleași. Dacă ele nu ar ajunge la epuizare, ați fi mereu în top.
- Imaginează-ți această situație: ultimul minut al meciului, scor egal, 7m pentru echipa ta, iei mingea?
- Nu. (râde). Aș putea, dar niciodată nu execut 7 m, de aceea răspunsul meu e negativ.
- De ce fel de portari de temi?
- Nu am niciun nume, dar cel mai rău pentru mine este tipul exploziv, care s-a pregătit.
- Cum arată bărbatul ideal pentru tine?
- Încrezător, atent la nevoile celor din jur, mă face să mă simt bine și apreciată, amuzant.
- Îți place să dormi?
- Da, 9 ore pe noapte. Dacă dormi prea mult devii leneș și capeți dureri de spate. Nu e bine să dormi prea mult.
- Când ai plâns ultima oară?
- Nu-mi aduc aminte, cred că atunci când am plecat de la Byasen. Am jucat acolo de la șase ani la 24.
- Cum sărbătorești când marchezi un gol?
- Fac mult zgomot, ridic mâinile, bat palma cu coechipierele și îmi place să mă uit la oamenii de pe bancă.
„Tata îmi păstrează tricourile!"
- Ai vreun tricou pe care-l păstrezi?
- Tatăl meu le are pe cele din primele două sezoane de la Byasen, sunt înrămate în casa părinților mei.
- Ai jucat toată cariera ta cu numărul 3?
- Anul trecut am jucat cu numărul șase. Favoritul meu e 3, nu reprezintă nimic, doar că l-am primit atunci când am ajuns la echipa mare. Dar mi se părea că este un număr pentru un outsider fiindcă atunci când eram mică nu am fost vreun talent, mai mult o muncitoare, iar acum acel număr reprezintă drumul pe care l-am parcurs. Știu că sună a clișeu, dar asta este.
- Cât timp petreci în fața oglinzii?
- Nu foarte mult, pentru că nu port machiaj de niciun fel, îmi spăl fața și am plecat, poate zece minute. Dar dacă merg la o petrecere sau la un eveniment, poate o oră și, din cauza faptul că sunt cam lentă.
- Mâncarea preferată.
- Tacos.
- Ce nu poți să refuzi?
- Ciocolata și dulciurile. Sunt slăbiciunea mea.
- Cea mai mare greșeală pe care ai făcut-o în carieră?
- Dacă a existat vreuna nu a fost prea mare pentru că nu mi-o amintesc, poate când o să mă retrag o să-mi dau seama.
- Te superi dacă o colegă îți face o farsă?
- Depinde de starea mea de spirit. Dacă sunt foarte obosită, nu-mi place și depinde și de farsă.
{{text}}