Sporturi   •   Baschet   •   BASCHET FEMININ

După o pauză de șapte ani, România va avea din nou reprezentantă în Euroligă, cea mai importantă competiție europeană la nivel de cluburi

Fetele de la Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe la fianlul unui meci FOTO Brigita Miska

Articol de Iulian Cuibar   —  miercuri, 22 iulie 2020

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe va evolua în Euroligă. Deocamdată nu se știe câte echipe se vor înscrie, dar, dacă vor fi mai mult de 16, formația din România va susține preliminarii.

Ultima campioană a baschetului feminin românesc, Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, va juca în premieră în cea mai importantă competiție europeană. Astfel, după o pauză de șapte ani, România va avea o reprezentantă în Euroligă, ultima fiind CSM Târgoviște în sezonul 2012-2013.

„Este un mare pas pentru clubul nostru! De câțiva ani suntem singura echipă care reprezintă România în Europa, la feminin. Este o mare provocare faptul că am primit acest drept. Momentan, așteptăm să vedem câte echipe se vor înscrie. Dacă vor fi mai mult de 16, vom susține preliminarii. Sunt două scenarii pentru debutul competiției, unul în săptămâna 23-30 septembrie, celălalt în luna octombrie”, a declarat Istvan Rusz, managerul lui Sepsi-SIC.

Întăriri de la Olympiacos 


Cinci nume noi are lotul formației covăsnene pentru sezonul 2020-2021. Kincso Kelemen revine în orașul natal după cinci ani petrecuți în SUA (a jucat în campionatul universitar la Colorado State University și California State University), Adriana Stoiedin a fost adusă de la CSM Satu Mare, Marie Ruzickova (originară din Slovacia) vine de la Atomeromu KSC Szekszar (Ungaria), iar americanca Rebekah Gardner vine la Sfântu Gheorghe după ce în sezonul trecut a evoluat la Bnot Hetzeliya (Israel) și Botasspor Adana (Turcia). 

Annemarie Godri-Părău în acțiune FOTO Brigita Miska

Cea mai importantă venire pare cea a jucătoarei Pinelopi Pavlopoulou, din Grecia, de la Olympiacos. Au rămas în continuare în tricoul „alb-verde” Annemarie Godri-Părău, Andra Mandache, Nikolett Orban, Renata Kovacs, Ștefania Cătinean, Jovana Pasic, Rebecca Tobbin și Ioana Ghizilă. 

„În fiecare an încercăm să îmbunătățim lotul. Nu pot spune, încă, dacă avem o echipă mai puternică decât anul trecut, dar cu siguranță este măcar la aceeași valoare. Ne-am întărit, cu siguranță, pe postul de pivot, și cred eu că acolo se va face diferența”, a spus managerul lui Sepsi, echipă care rămâne cu același staff tehnic, condus de bosniacul Zoran Mikes. 


Pe lista plecărilor și-au trecut numele Ildiko Nagy-Mîrne, Nora Demeter, Jelena Vucetic, Kristina Topuzovic și Chrissy Givens. Acesta din urmă, una dintre piesele de bază în sezoanele trecute, se înțelesese pentru un nou contract, însă a primit între timp o ofertă de a antrena la liceul din orașul natal, în Statele Unite ale Americii. 

Domină întrecerile interne de cinci ani 

Sepsi-SIC a câștigat campionatul României în anii 2016, 2017, 2018 și 2019, iar în această primăvară a terminat pe primul loc sezonul regular, aflându-se în poziția de lider și în momentul întreruperii competiției din cauza pandemiei de coronavirus. Federația Română de Baschet a decis ca titlul de campioană să nu se acorde nici la feminin, nici la masculin. 

Pe de altă parte, în luna februarie trupa din Covasna și-a trecut în palmares ediția 2019-2020 a Cupei României, trofeu pe care, se asemenea, echipa antrenată de bosniacul Zoran Mikes și-l adjudecase și în precedentele patru sezoane. 

O echipă românească în semifinale, în anii ’60-‘70 

Cea mai importantă competiție europeană de club în baschetul feminin, FIBA Women's European Champions Cup a fost înființată în anul 1958, iar din 1996 a devenit EuroLeague Women. În sezonul 1968-1969, Politehnica București a încheiat competiția pe locul al treilea, șase sezoane mai târziu terminând pe patru.

Au reușit să iasă din grupele EuroCup Women 

La finalul anului trecut, Sepsi a reușit să se califice dintr-una din grupele EuroCup Women (a doua competiție europeană), în cadrul căreia a întâlnit pe Galatasaray Istanbul (Turcia), BBK Lulea (Suedia) și Artego Bydgoszcz (Polonia). În primul tur din play-off, sorții le-au scos din nou în cale pe poloneze, care au încheiat parcursul european al lui Sepsi.

 Incertitudine asupra campionatului intern

Momentan, pentru întrecerile interne s-au înscris șase echipe în Liga Națională, plus alte șapte în liga a doua, dar este posibil ca Federația Română de Baschet să adopte sistemul cu o singură ligă. „Noi pregătim reunirea pentru data de 31 august. Trebuie să vedem cum vom proceda cu jucătoarele străine, poate unele vor fi nevoite să intre în carantină. Federația a pregătit startul sezonului intern pentru data de 3 octombrie. Rămâne de văzut în ce condiții”, a spus managerul lui Sepsi.

Construiesc și la juniori 

Deşi în acest moment echipa mare de baschet se bazează pe multe jucătoare străine, conducătorii pregătesc „ziua de mâine”. Am început să lucrăm cu copii, de la 8 ani până la 14-15 ani, cu echipe la fiecare categorie de vârstă. În total, 120 de copii, pregătiţi de trei antrenori de valoare. Apar primele rezultate, finale jucate şi chiar medalii, dar obiectivul este să avem «linie continuă» până la senioare şi chiar să putem introduce acolo jucătoare crescute de noi”, a mai precizat Istvan Rusz. 

Echipa U14 a covăsnenilor era calificată în turneul final al Campionatului Național, însă este greu de crezut că acesta va mai avea loc. Pentru următorul sezon, Sepsi are echipe U15, U13, minibaschet (U12) și baby baschet (U10). 

Sfântu Gheorghe are sală de top, la anul e gata stadionul 

Deşi nu ceva în urmă cu ceva ani nu spunea nimic, orașul Sfântu Gheorghe începe să aibă un cuvânt de spus în sportul românesc. Sepsi-SIC domină baschetul feminin, iar în ultima perioadă conducătorii s-au orientat și către tenis de masă, lupte, ciclism și handbal feminin. 

„Conducerea comunităţii a realizat că sportul trebuie susţinut, iar mulţi alţi oameni au pus şi ei umărul. În baschetul feminin dăm ora exactă, handbalul este pe mâini bune şi avem aşteptări mari, la sporturi individuale avem campioni naţionali, balcanici şi chiar europeni şi visăm la calificări la Olimpiada de la Tokyo. Prin infrastructura existentă şi prin ceea ce se construieşte, alături de proiectele sportive, Sfântu Gheorghe poate deveni o putere în sport!”, a mai precizat Rusz. 

Orașul beneficiază de o sală modernă, inaugurată în 2017, iar pentru începutul anului 2021 este așteptat și stadionul de 8.000 de locuri pe care va evolua echipa de fotbal Sepsi OSK. 

Citește mai multe știri din sport:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.