Cupa Romaniei

Sepsi - FCSB 0-1 » Gigi Becali nu se dezminte: „Nu-i mare lucru victoria, bucuria o reprezintă ăia 300-400.000 de euro. La mine la buzunar!”

Gigi Becali, finanțator FCSB

Articol de GSP.RO  —  Wednesday, 22 July 2020

Gigi Becali (62 de ani), finanțator FCSB, radia de fericire după victoria echipei sale cu Sepsi, scor 1-0, dar nu pentru trofeu, ci pentru bani.

„Nu-i mare lucru victoria, bucuria reprezintă aia 300-400.000 euro. Avem și de la sponsor vreo 100.000, în total luăm vreo 400.000. La mine la buzunar. Mi-a plăcut doar de Man. Coman a vrut a doua repriză, a mai mișcat, dar prima repriză nu a vrut. 

I-am spus lui Coman că Mirel nu îl ia la echipa națională dacă nu face faza defensivă. Lui Man nu ai ce să îi zici. Și când joacă echipa prost, tot face ceva”, a declarat Becali la „Fotbal Club”, pe Digi Sport.

Prime? Pentru ce? Strângem bani pentru zile negre. Salariile rămân înjumătățite până în septembrie, după aia revin la normal. Așa e făcut contractul - Gigi Becali, finanțator FCSB

Gigi Becali: „Nu mă mai interesează, merg la Mănăstire”

Latifundiarul afirmă faptul că nu se mai bagă peste echipă, lăsându-i pe Toni Petrea și Thomas Neubert să se ocupe în întregime.

„Ascultare era cu Bogdan, ăsta nu știu dacă e cu Biserica. Cu Toni Petrea nu am vorbit foarte mult, am venit, l-am salutat și atât. Nu mă bag deocamdată, i-am spus doar să facă antrenamente în așa fel încât fotbaliștilor când ajung acasă să le fie somn. Când pun prietenele mâna pe ei, să le spună să îi lase în pace că le e somn.

Meciurile următoare merg la Mănăstire. Nu mă mai interesează, să facă ce vor ei. Petrea și Neubert să facă ce vor ei, nu mă mai interesează în niciun fel. La revedere”, a spus Becali.

Citește mai multe știri despre finala Cupei:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.