Liga 1

Becali face dezvăluiri despre starea de sănătate a jucătorilor de la CFR Cluj: „MM a vorbit cu Chipciu”

Articol de GSP.RO  —  Thursday, 23 July 2020

Într-o intervenție telefonică la TV, patronul FCSB, Gigi Becali, a dezvăluit câteva lucruri pe care le-ar fi auzit de la MM Stoica privind starea de sănătate a jucătorilor de la CFR Cluj. 

  • Cele mai afectate echipe din Liga 1 de pandemia de coronavirus sunt Dinamo și CFR Cluj;
  • Campioana en-titre din Liga 1, numără 11 cazuri de COVID-19, inclusiv antrenorul Dan Petrescu.

„Mi-a zis MM că a vorbit cu Chipciu că au refăcut testele și au ieșit bine. Eu spun doar bârfe, dar nu sunt sigur. Eu cred că CFR va lua campionatul, deși eu vreau Craiova să ia titlul", a declarat Gigi Becali la emisiunea „Fotbal Club”, pe Digi Sport.

Situația la CFR în prezent: Dan Petrescu pozitiv, 3 jucători externați 

Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului depistat ieri, va fi internat cel puțin 48 de ore în spital. Acesta va fi transportat la Cluj cu o ambulanță specială în orele următoare.

Cătălin Golofca (30 de ani), Cristi Bălgrădean (32) și Claudiu Petrila (19), fotbaliști din lotul campioanei depistați pozitiv inițial cu noul coronavirus, au fost externați din Spitalul de Boli Infecțioase, întrucât ultimele lor teste au ieșit negative.

Lista completă a celor infectați de la CFR Cluj: 

  1. Adrian Păun
  2. Grzegorz Sandomierski
  3. Damjan Djokovic
  4. Cristi Manea
  5. Bogdan Aldea (preparator fizic)
  6. Costin Curelea (antrenor secund)
  7. Cristian Moldovan (antrenor de portari)
  8. Cristian Dragotă (preparator fizic)
  9. Radu Pralea (kinetoterapeut)
  10. Dan Petrescu (antrenor)
  11. Lacina Traore

CFR Cluj, campioană: clasamentul propus de LPF

Tot mai multe cluburi insistă pentru oprirea sezonului sau măcar iau în calcul scenariul în care va fi înghețat campionatul. Cum echipele nu au disputat același număr de meciuri, o soluție pe care LPF o ia în calcul ar constitui-o respectarea unui clasament calculat pe baza procentului de puncte câștigate din totalul partidelor bifate. Cum ar arăta acest clasament AICI. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.