International   •   Stranieri   •   DINAMO KIEV

Foștii elevi ai lui Lucescu au comentat decizia acestuia de a antrena marea rivală: „Va fi perfect pentru nea Mircea”

+18 Foto
Mircea Lucescu, 74 de ani, va semna azi cu Dinamo Kiev

Articol de GSP.RO   —  joi, 23 iulie 2020

Mircea Lucescu, 74 de ani, va semna azi cu Dinamo Kiev un contract pe 2 ani, cu opțiune de prelungire, urmând să încaseze 3 milioane de euro pe sezon.

Foștii elevi ai lui „Il Luce” nu s-au arătat foarte surprinși de decizia tehnicianului de a antrena rivala fostei echipe, Șahtior Donețk.

„Sigur are acordul lui Rinat Ahmetov, nu și-ar da cuvântul pentru Dinamo Kiev dacă nu ar fi vorbit cu Ahmetov. Sunt sigur că au discutat. Mie îmi pare rău că nu a reușit nimeni din România să-l convingă să rămână aici. Nici Federația Română de Fotbal, nici Liga! Eu m-aș bucura tare mult pentru el, pentru că mai are foarte multe de arătat, e unul dintre cei mai mari antrenori ai lumii”

Dănuț Lupu, fost jucător al lui Lucescu la Dinamo, pentru digisport.ro

„Dacă într-adevăr se va face, atunci şi nea Mircea, şi Dinamo au luat decizia înţeleaptă. E o surpriză mare, dar nu imensă, dacă pot spune asa. Da, ne-am bătut în toţi anii cu ei pentru trofee, dar nu era cum făceam noi acasă, Dinamo cu Steaua, de spuneam tot felul de răutăţi. Nu, a fost o luptă dusă de profesionişti de la echipe diferite. Fără jigniri, fără atacuri sub centură. Iar Dinamo Kiev are un centru de juniori excelent, cu mulţi jucători de valoare. Va fi perfect pentru nea Mircea. Dar să semneze întâi pentru că lucrurile se pot schimba în orice moment, nu?”

Cosmin Bărcăuan, fost jucător al lui Lucescu la Șahtior, pentru sursa citată


Mircea Lucescu s-a născut pe 29 iulie 1945 şi a antrenat de-a lungul carierei formaţiile Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucureşti, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Besiktas, Shakhtar, Zenit, precum şi echipa naţionalele României și Turciei.

Lucescu are performanțe și ca selecționer. A dus naționala României la EURO 1984, deși era într-o grupă din care mai făceau parte Italia, Cehoslovacia, Suedia și Cipru.

Cea mai bună perioadă a lui „Il Luce” se leagă de Shakhtar, alături de care a câştigat de opt ori campionatul, de cinci ori Cupa Ucrainei şi de alte şapte ori Supercupa. De asemenea, a câștigat și Cupa UEFA în 2008.


VIDEO Culisele implicării lui Mircea și Răzvan Lucescu la Dinamo: „Vă spun un secret. Nu vor să se implice doar cu atât”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.