Mike „Ironman” Tyson (54 de ani) va reveni în ringul de box pe 12 septembrie și va avea un meci demonstrativ cu Roy Jones jr. (51 de ani).
Kevin Iole, jurnalist la Yahoo Sports, a anunțat pe contul de Twitter revenirea lui Mike Tyson în ring, după 14 ani. Meciul dintre Mike Tyson și Roy Jones jr va fi unul demonstrativ și va avea loc în Dignity Health Sports Park din oraşul Carson (California). Partida va avea 8 runde, iar cei doi pugiliști nu vor încerca să câștige prin knockdown.
Mike Tyson și-a început cariera în 1985, fiind considerat unul dintre cei mai buni pugiliști din istorie. S-a retras în 2005. Tyson a fost campion mondial la categoria grea la 20 de ani, cel mai tânăr din istorie. În 1992 a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol, fiind eliberat pentru bună purtare după 3 ani. La începutul carierei, „Ironman” Tyson a stabilit un record greu de egalat: a câștigat primele 19 meciuri prin KO, 12 dintre ele în prima rundă. În 1986 a câștigat prima centură, WBC, și în 1987 a adăugat și centurile WBA și IBF. A fost primul și singurul pugilist care a deținut la categoria grea centurile WBA, WBC și IBF.
58 de victoriiare Mike Tyson în carieră. 44 dintre ele au venit prin KO
Roy Jones jr, desemnat pugilistul deceniului pentru anii 90, a boxat din 1989 până în 2018 și a câștigat titluri la patru categorii diferite: semimijlocie, mijlocie, semigrea și grea. Este singurul care și-a început cariera la categoria semimijlocie și a ajuns campion la categoria grea. Ultimul său meci a fost în 8 februarie 2018m când l-a învins pe Scott Sigmon. De-a lungul carierei, Roy Jones jr a strâns 75 de meciuri (66 de victorii și 9 înfrângeri).
{{text}}