Fotbal   •   Liga 1   •   INTERVIU

EXCLUSIV Situație șocantă pentru un multiplu campion în Liga 1: a rămas fără pensie! Păcălit de Steaua și Rapid: „O înșelătorie și o bătaie de joc! FRF și LPF sunt implicate”

Daniel Iftodi, numărul 5

Articol de Remus Răureanu   —  sâmbătă, 25 iulie 2020

Daniel Iftodi a jucat fotbal ca profesionist mai mult de două decenii și a fost campion al României de patru ori. Când s-a interesat cam care ar fi pensia lui după cariera aceasta a descoperit că un singur club, Dinamo, achitase asigurare socială, timp de șase luni.

Fotbaliștii din anii '90 și din prima parte a anilor 2000 care n-au economisit de-a lungul carierelor atât de mulți bani încât să le ajungă pentru o viață întreagă vor descoperi că la pensii nu au dreptul. Daniel Iftodi a făcut descoperirea deja. La 52 de ani, el a mers și s-a interesat, din curiozitate, cam care ar fi pensia cu care s-ar alege.

A luat de la FRF lista exactă a angajatorilor săi dintr-o carieră mai lungă de 20 de ani. Steaua, Dinamo și Rapid se aflau pe lista cu cluburile la care a evoluat Iftodi. Cu roș-albaștrii a câștigat trei titluri de campion și o Cupă, a fost campion și cu "câinii", a mai luat o Cupă și cu giuleștenii. Cu lista de la Federație a mers la Casa de Pensii. Instituția i-a dat un răspuns care l-a blocat: „V-a fost plătită contribuția la asigurările sociale doar într-o jumătate de an. Dinamo București era angajatorul". Celelalte cluburi de pe listă nu achitaseră taxa!

 „FRF și LPF erau și ele implicate"


- Domnule Iftodi, cum a fost posibil să nu vă fie achitată contribuția la pensie în atâția ani? Nu știați că așa se întâmpla?

- Eu nu știam. Ca să poată juca în campionat, cluburile aveau nevoie să demonstreze că plăteau contribuțiile către stat. Copii după documentul care atesta plățile ajungeau la jucător, la Federație și la ITM. Ce făceau conducătorii: trimiteau doar către FRF și către fotbaliști, la ITM nu mai ajungea nicio hârtie.

- O înșelătorie, de fapt.

- Exact, o înșelătorie. O bătaie de joc! Bine, eu cred că Federația și Liga Profesionistă erau implicate alături de cluburi în treaba asta, le acopereau, că altfel nu-mi explic cum ar fi fost posibil să procedeze așa în atâția ani fără să se prindă FRF, LPF.

- V-au păcălit și societăți mari, așa cum erau Steaua și Rapid.- Aproape toate cluburile m-au păcălit. Numai Dinamo a plătit contribuția la pensie, timp de o jumătate de an. Și nu sunt doar eu în situația aceasta, cam toți fotbaliștii din anii '90 și de la începutul anilor 2000 au pățit la fel. Cei mai mulți dintre ei încă n-au aflat cum stau lucrurile, că, neavând vârsta de pensionare, nu s-au dus să se intereseze. Și eu mai am mult până la pensie, dar am vrut să aflu. După ce am descoperit cum am fost păcălit m-am întâlnit cu Belodedici. I-am povestit ce am pățit și și-a dat seama imediat: "Aaa, e clar, sigur la fel mi-au făcut și mie, nu mi-au achitat nimic".

Daniel Iftodi, lângă Petre și Vlădoiu a fost campion cu Dinamo

- Casa de Pensii ce v-a spus? Ați beneficia de vreo sumă pe baza contribuției lui Dinamo?

- Nu, mi-au zis că e ca și cum eu nu aș fi muncit niciodată. Eu n-am fost angajatul nimănui, conform asigurărilor sociale.

„Unii s-au desființat, alții sunt în insolvență..."

- Puteți să rezolvați problema în vreun fel? S-ar mai putea face ceva?

- Nimic nu mai e de făcut. M-am interesat și concluzia este că rămân păcălit. Unele dintre cluburile la care am jucat eu s-au desființat sau se află în insolvență. Mai sunt cazuri în care alte echipe au continuat activitatea, așa cum e Rapidul. Am cerut la club să-mi fie date documentele care atestă achitarea contribuției la pensia mea. Știi ce mi-au zis? Că a fost o inundație care a distrus toate documentele din arhivă, deci nu mai există nicio dovadă că mi-ar fi plătit contribuția.

- Ce ar mai fi de făcut? Nu vă puteți îndrepta cumva împotriva conducătorilor care v-au păcălit?

- Nu, nu e posibil. Am rămas păcălit și nu mai am nimic de făcut. Încă mi se pare și mie incredibil că după mai mult de douăzeci de ani ca angajat în fotbal apar la Casa de Pensii ca și cum n-aș fi muncit nicăieri în viața mea!

- Mai sunteți implicat în fotbal în vreun fel?

- Cu pandemia asta, unde să mai fiu implicat? Eram la Sportul GDV, echipa din Liga a 5-a a unui prieten, însă nu se mai poate juca acum.

- Nici Liga a 3-a nu va reporni curând.

- Eu am spus și înaintea pandemiei și acum mi-a devenit și mai clar: Liga 3 va ajunge la nivelul la care era Liga 5 înainte, cu fotbal amator, practicat din plăcere. Oamenii vor avea alte servicii și vor merge direct la meciuri. O să fie greu de tot să mai continue și Liga a 2-a. În prima divizie sunt bani de teste fiindcă există drepturi TV, din ligile mici nu-și permite aproape nimeni să facă zeci de teste de-a lungul unui campionat întreg.

Iftodi, într-un meci de „Old Boys”

Nu cred că e posibil ca un club să joace douăzeci de ani în prima ligă fără să achite niște taxe obligatorii la asigurările sociale, iar FRF și LPF să nu aibă habar de asta, când și ele erau responsabile să verifice dacă echipele chiar plăteau

- Daniel Iftodi

VIDEO. Povesti cu si despre oamenii care i-au influențat cariera lui Iftodi

Cum a decurs cariera în care a fost înșelat Iftodi  

  • 1985-1987: Delta Tulcea
  • 1988-1989: Progresul Brăila, Victoria București
  • 1989-1992: Gloria Bistrița
  • 1992-1993: Steaua
  • 1993-1994: Gloria Bistrița, Steaua
  • 1994-1995: Steaua, Gloria Bistrița
  • 1995-1996: Gloria Bistrița, Gyor
  • 1996-1997: Gloria Bistrița
  • 1997-1998: Rapid
  • 1998-2000: Dinamo
  • 2000-2001: Rapid
  • 2001-2002: FCM Bacău
  • 2003-2004: Dacia Unirea Brăila
  • 2003-2006: Gloria Bistrița
  • 2006-2007: Laminorul Roman

365 de meciuria adunat Daniel ca mijlocaș în Liga 1. A înscris 69 de goluri

Datele pe care le-a înregistrat la Steaua, Rapid și Dinamo  

  • Steaua; 30 de meciuri, 5 goluri
  • Dinamo: 59 de meciuri, 13 goluri
  • Rapid: 54 de meciuri, 13 goluri

65 de aniconstituie vârsta de pensionare pentru bărbați în România. Stagiul minim de cotizare la asigurările sociale: 15 ani. Iftodi are 52 de ani și a contribuit la pensii timp de 6 luni

VIDEO. Echipa ideala a lui Daniel Iftodi

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.