Stranieri

Ce spun jucătorii de la Dinamo Kiev despre numirea lui Mircea Lucescu: „M-a surprins alegerea, dar hai să vedem cum se va descurca”

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 25 iulie 2020

Antrenorul Mircea Lucescu e susţinut de unul din tinerii de la Dinamo. „Contează rezultatele. Am încredere că ne va ajuta să facem performanță şi atunci totul va fi bine", spune mijlocaşul Giorgi Ţitaişvili.

Nu toată lumea e împotriva venirii lui Mircea Lucescu la Kiev. Primul dintre noii săi elevi care a luat poziţie e un tânăr mijlocaş, crescut în academia clubului ucrainean. Giorgi Ţitaişvili, 19 ani, i-a oferit credit românului de 74 de ani. 

„Hai să ne întoarcem un pic în urmă! Ce aşteptări avem? Lucescu va ajuta echipa să ajungă la succesele obţinute de el. Suporterii au vrut un tehnician străin, iar Igor Surkis l-a adus! Principalul lucru care contează e rezultatul. Când va apărea, atunci toată lumea va fi mulţumită. Îl vom asculta şi vom vedea ce ne va cere. Am motivele mele să sper că va face performanţă cu Dinamo", a spus fotbalistul născut la Tel Aviv.

Liderii echipei sunt mulţumiţi de venirea lui Il Luce!


Ţitaişvili a fost promovat în ultimul sezon de la formaţia U21 şi a evoluat de şase ori titular din zece partide bifate în campionat. A fost folosit 60 de minute de Alexei Mihailicenko şi în finala Cupei Ucrainei, cu Vorskla Poltava, câştigată la loviturile de departajare. Apropo de antrenorul demis la începutul săptămânii, Surkis i-a oferit posibilitatea de a rămâne în club ca director sportiv! 

Presa ucraineană scrie astăzi că zece jucători din lotul actual ar urma să îşi facă bagajele, dar şi că viitorii săi elevi, inclusiv liderii vestiarului, sunt mulţumiţi de alegerea președintelui. Lucescu se va întoarce miercuri la Kiev, iar joi va fi conferinţa în care va fi prezentat oficial. 

"Lucescu a lucrat 12 ani la Şahtior şi e unul dintre cei mai buni antrenori câştigători de trofee din lume. Sunt bucuros că a venit, trebuie să i se dea şansa să arate ce poate. M-a surprins alegerea şi ştiu că fanii nu sunt de acord, dar hai să vedem cum se va descurca. Dacă echipa va juca bine, îşi vor schimba părerea" Benjamin Verbici, mijlocaş sloven Dinamo Kiev, 26 de ani

FOTO. Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev


VIDEO  Mircea Lucescu: "Am inventat un mod aparte de a antrena! Asta trebuie să faci pentru performanță și rezultate!"

Citește mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.