Liga 1

Asociatul lui Becali!

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Alexandru Bunea, noul vicepreşedinte al Rapidului, a fost partenerul de afaceri al patronului Stelei

Vicepreşedintele pe care Adunarea Generală a Acţionarilor de la Rapid îl va numi astăzi în funcţie a fost partener de afaceri cu Gigi Becali! Alexandru Bunea, conducătorul adus în Giuleşti de Fathi Taher, a fost asociat cu Becali la agenţia imobiliară European Imobiliar Developers (EID), înfiinţată în martie 2005, şi administrator al acesteia. Bunea a confirmat ieri parteneriatul cu patronul Stelei: "E adevărat, dar mi-am dat demisia acum doi ani de la conducerea acelei agenţii imobiliare, cu care nu mai am nici o legătură în prezent! Îmi dau seama că se vehiculează această informaţie în contextul venirii mele în staff-ul Rapidului, dar să ştiţi că nu are nici o relevanţă".

Mai mult, Bunea a fost coleg în conducerea EID cu Cătălin Ciubotă, actualul avocat al Stelei! "După plecarea mea, Cătălin a rămas să se ocupe în continuare de problemele firmei. Discuţiile pe marginea activităţii pe care am avut-o la acea agenţie imobiliară nu-şi au rostul! Eu sînt rapidist din tată-n fiu şi chiar am jucat handbal la juniori în Giuleşti, în urmă cu 40 de ani", a declarat Bunea pentru rapidisti.ro. Fostul asociat al lui Gigi Becali se va ocupa, din funcţia de vicepreşedinte, de problemele economice ale grupării din Grant, fără a avea şi atribuţii tehnice.

"Alexandru Bunea e rapidist sută la sută, îl cunosc bine! El va fi consultant financiar la Rapid"

George Copos

"Fac Steaua III din ei!"
Gigi Becali anunţase acum aproape două luni că e interesat de achiziţionarea acţiunilor deţinute de George Copos: "Îi dau şi 50 de milioane de euro, iau clubul şi-l transform în Steaua III! Şi gata, am scăpat de concurenţă. Plus că sînt fotbalişti buni în Giuleşti, pe care aş putea să-i aduc la Steaua!".

"A luat doar numele!"
Dumitru Dragomir a dezvăluit ieri că "Taher a cumpărat doar brandul Rapid şi jucătorii, atît, nu are nici stadion, nici baza Pro Rapid! Copos e deştept, d-aia a vîndut, că altfel ţinea clubul pînă se afunda de tot!". Arena din Giuleşti este deţinută de Ministerul Transporturilor, în vreme ce cantonamentul de pe malul lacului Străuleşti a rămas în proprietatea lui Copos.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.