Cristi Pulhac (35 de ani), fost campion cu Dinamo, consideră că echipa din Ștefan cel Mare are șanse mici să se salveze de la retrogradare în acest an.
- CONTEXT: Dinamo, situată pe loc retrogradaibl în play-out, cere ca nicio echipă să nu retrogradeze în acest an;
- Lotul „câinilor” este decimat de coronavirus, iar conducerea roș-albilor își dorește încheierea campionatului;
- Pentru moment, LPF nu cedează în fața insistențelor și așteaptă finalizarea anchetei epidemiologice a DSP Ilfov, după care va începe să programeze și trupa din Ștefan cel Mare.
„Șansele ca Dinamo să rămână în Liga 1 sunt mici și cu tot lotul valid, asta e problema. Ei sunt în pandemie de anul trecut. Nu e problema pandemiei acum, de ce s-a ajuns la situația asta, să fie pe loc retrogradabil? Dinamo cerșește să rămână în Liga 1 pentru că ei știu că e foarte dificil să se salveze altfel. Joci cu demnitate când ai încredere în tine și ai valoare, ei știu asta în sinea lor.
Ei au jucat aceste patru etape și au realizat că altfel nu pot rămâne în prima ligă. Suporterii sunt singurii care au rămas în continuare sus, în vârf, și susțin echipa”, a spus Pulhac, conform digisport.ro.
5 trofeeare Pulhac cu Dinamo: 1 campionat, 2 Cupe și 2 Supercupe
3 goluria marcat Pulhac pentru Dinamo în 170 de meciuri
Cine are COVID-19 la Dinamo - lista completă:
- Valentin Lazăr (30 de ani, extremă stânga)
- Filip Mrzljak (27 de ani, mijlocaș defensiv)
- Ricardo Grigore (21 de ani, fundaș central)
- Mihai Popescu (27 de ani, fundaș central)
- Alexandru Răuță (28 de ani, mijlocaș defensiv)
- Ștefan Fara (19 ani, portar)
- Andrei Sin (28 de ani, fundaș stânga)
- Diego Fabbrini (29 de ani, mijlocaș ofensiv)
- Aleksander Mitrovici (17 ani, portar)
- Dan Tălmaciu (19 ani, fundaș)
- Mattia Montini (28 de ani, atacant)
- Un maseur al clubului
- O persoană din staff-ul tehnic
- George Trandafir (staff administrativ)
- Ionuț Șerban (24 de ani, mijlocaș central)
- Marco Ehamnn (19 ani, fundaș)
- Andreas Mihaiu (21 de ani, mijlocaș)
- Valentin Borcea (18 ani, mijlocaș central)
- Mihai Neicuțescu (21 de ani, atacant)
- Daniel Popa (25 de ani, atacant)
- Robert Moldoveanu (21 de ani, atacant)
{{text}}