Doctorul Virgil Musta, de la de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a vorbit despre cazul lui Cabral, de la Poli Iași, care a fost diagnosticat cu COVID-19, după care s-a descoperit că testul a dat rateu.
- Din cauza testului cu rezultat eronat al lui Cabral, meciul dintre Clinceni și Iași s-a amânat cu o zi, provocând agitație în Liga 1;
„Există riscul ca testele să fie pozitive la prima testare, iar la a doua testare, dacă pacienţii ştiu să fenteze mecanismul, chiar să îl fenteze. Nu am datele necesare să explic, dar pot fi fentate. Nu pot să spun public că lumea poate va încerca să păcălească sistemul, dacă au nevoie de un test negativ, mai ales dacă vrea să plece în altă ţară şi are nevoie de un test negativ. Boala apare în câteva zile, dar există posibilitatea ca într-o perioadă scurtă de timp să nu apară în faringe virusul.
Diagnosticul pentru depistarea virusului se face printr-o anumită metodă, în care se determină din diferite produse patologice, din faringe, plămâni şi altele. Depinde de situaţia fiecăruia, dar pentru un diagnostic simplu se face testul din faringe, din gât. Toate laboratorele care fac testul trebuie să aibă echipamente care să nu dea erori. Totuşi, testele pot da o eroare de 70%, dar asta nu înseamnă că din 10 persoane care fac testul să fie pozitive toate 10. Poate nu au fost echilibrate echipamentele”, a explicat Virgil Musta pentru Look Sport.
{{text}}