Dan Alexa (40 de ani) a fost implicat într-o altercație cu fanii arădeni, la finalul partidei dintre UTA și Rapid, scor 1-2.
În drumul spre autocarul Rapidului, la câteva secvențe după meci, Dan Alexa a fost atacat de mai mulți fani arădeni. În prima fază, un fan, îmbrăcat în alb în video, se îndreaptă amenințător spre antrenorul giuleștenilor. Alexa nu a făcut niciun pas înapoi și a ripostat cu aceeași măsură.
„Chirurgul” a încercat apoi să se adăpostească, dar asupra lui s-au năpustit alți ultrași. Poliția și forțele de ordine de la stadion au reacționat cu întârziere, astfel încât antrenorul Rapidului a trebuit să se descurce singur.
Se pot întâmpla nenorociri. Au ajuns lângă autocar şi normal că trebuia să mă apăr. Mergeam către autocar şi au ajuns la mine. Cu mine aveau treabă. Nu m-au lovit, dar veniseră să lovească. N-au afectat niciun jucător de-ai noştri, ei aveau ce aveau cu mine. M-am apărat.
- Dan Alexa, pentru Look Sport
FRF, despre prezența fanilor la stadion
Voi face un raport suplimentar în care voi scrie absolut tot ce s-a întâmplat la Arad. Nu voi omite nimic, nimic, n-aveți nici o grijă. Cei de la UTA susțin că acei suporteri ar fi fost pe o proprietate privată, în imediata apropiere a stadionului sunt mai multe case, însă acesta e punctul lor de vedere. Eu, repet, am văzut tot ce a fost și voi scrie. Am văzut inclusiv ce s-a întâmplat la ieșirea de la vestiare, a existat o altercație în care au fost implicați cei de la Rapid. Să zicem mici incidente, le voi nota și pe acestea.
- Daniel Sabou, observatorul meciului
{{text}}